Galerie Foto ”Una dintre cele mai tragice povești din fotbal!” Unde a ajuns să joace fotbalistul care la 17 ani era suspectat că are 42
articol scris de Digi Sport22.02.2024, 18:24
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Joseph Minala (27 de ani) a fost subiectul uneia dintre cele mai mari controverse din lumea fotbalului.
Pe vremea când avea doar 17 ani și se afla la Lazio, fotbalistul din Camerun a fost acuzat în presa africană că are, de fapt, 42 de ani.
Joseph Minala evoluează acum la Sliema Wanderers, echipă din campionatul Maltei
Galerie Foto
Autoritățile nu au putut confirma acuzațiile apărute în legătură cu falsificarea documentelor, însă, după zvonul apărut, cariera lui Minala a luat-o pe o pantă descendentă.
Au urmat apoi împrumuturi la formații precum Bari, Latina Calcio, Salernitana sau Huanghai. În cele din urmă, în 2021, Lazio i-a reziliat contractul fotbalistului, care a semnat apoi cu Lucchese. De atunci, a mai jucat pentru Olbia și Liepaja, iar, din vara anului trecut, este jucătorul celor de la Sliema Wanderers, echipă ce evoluează în campionatul Maltei.
Într-un interviu acordat recent, Joseph Minala a vorbit despre controversa care i-a afectat ireparabil cariera.
”Eram foarte tânăr și nu puteam să știu sau să prezic impactul pe care acest lucru îl va avea. Sunt foarte convins că acea controversă apărută în legătură cu vârsta mea mi-a încetinit întotdeauna cariera.
M-am așteptat la mai mult? Cu siguranță! De fiecare dată când am fost împrumutat am avut sezoane bune, dar niciodată nu mi s-au dat aceleași șanse la Lazio pe care le-au avut alți jucători”, a spus Joseph Minala, conform Daily Mail.
Britanicii au scris despre povestea lui Joseph Minala că este ”una dintre cele mai bizare și mai tragice povești din lumea fotbalului”.
Joseph Minala a fost dorit la FCSB și Universitatea Craiova
Cotat la 250 de mii de euro de site-ul specializat în transferuri, Transfermarkt.com, despre Joseph Minala s-a spus în trecut că a fost dorit de FCSB, dar și de Universitatea Craiova.
Dacă în cazul roș-albaștrilor, totul a rămas la stadiul de zvonuri, în ceea ce o privește pe Universitatea Craiova, mjlocașul s-a antrenat alături de gruparea din Bănie în primul mandat al lui Laurențiu Reghecampf, însă, în cele din urmă, Joseph Minala nu a mai semnat cu oltenii.
Etichete: universitatea craiova , malta , fcsb , joseph minala , sliema
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții