Un jucător de la Chelsea surprinde: ”Mi-am implorat mama să-mi schimbe numele în Ronaldo. Bine că nu a făcut-o!”
articol scris de Digi Sport08.01.2022, 13:40
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Harvey Vale (18 ani) a debutat recent la Chelsea Londra, într-un meci din Carabao Cup. Thomas Tuchel are mare încredere în calitățile sale, iar primele minute la seniori pentru Chelsea au reprezentat încununarea muncii sale din ultima perioadă.
La câteva săptămâni distanță, Harvey Vale a bifat și a doua prezență pentru Chelsea Londra, tot în Carabao Cup, în victoria 2-0 cu Tottenham Hotspur.
- Digi Sport a lansat aplicația pentru smartphone, care le oferă fanilor acces permanent la un conținut dedicat, în funcție de preferințele personale, și, totodată, o varietate de informații și competiții de neratat. Aplicația Digi Sport poate fi descărcată din Google Play sau App Store.
Harvey Vale, fascinat de Cristiano Ronaldo!
Au existat șanse, la un moment dat, ca pe spatele său, acum, să nu fie inscripționat numele ”Vale”, ci ”Ronaldo”. Cum ar fi fost posibil? Pe vremea când era doar un adolescent și-a implorat mama să-i schimbe numele în Ronaldo, deoarece îl aprecia foarte mult pe starul portughez.
Chiar dacă joacă la Chelsea de cinci ani, Harvey Vale este fan declarat al starului care a scris istorie pentru rivala Manchester United. Precum mulți copii de vârsta lui, mijlocașul era fascinat de tot ce reușea ”CR7” pe teren, așa că a întrebat-o pe mama sa dacă poate să-și schimbe numele.
”Idolul meu în fotbal a fost cu siguranță Cristiano Ronaldo”. Când eram mic, am implorat-o pe mama să mă lase să-mi schimb numele în Ronaldo, dar privind în urmă, mă bucur că nu m-a lăsat”, a declarat Harvey Vale, pentru site-ul echipei londoneze.
Fotbalistul se aseamănă ca fizic cu eroul său, Cristiano Ronaldo, și vrea să-i calce pe urme acestuia. Un prim pas a fost făcut. La doar 18 ani, Harvey Vale s-a dovedit a fi cel mai bun jucător din lotul lui Chelsea U23, iar Thomas Tuchel l-a chemat la antrenamente cu echipa de seniori. La scurt timp a venit și debutul său pentru fosta campioană a Europei.
Harvey Vale evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv, a fost convocat la toate grupele de juniori ale Angliei (U15, U16, U17, U18 și U19) și este considerat unul dintre cei mai talentați fotbaliști englezi la categoria sa de vârstă.
Etichete: cristiano ronaldo , chelsea londra , carabao cup , harvey vale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții