"A transformat batjocura unora în succese!" Ce face la 32 de ani fostul stelist Elton, cel mai scund fotbalist din lume
06.10.2018, 10:02Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Fostul mijlocaş al Stelei, brazilianul Elton, este eroul unui articol cuprinzător pe site-ul planetfootball.com. Cunoscut drept unul dintre cei mai scunzi fotbalişti din istorie, la 1,54 metri, Elton este elogiat de sursa citată pentru evoluţiile din întreaga carieră.
"Celebrând cariera lui Elton, cel mai scund fotbalist profesionist din lume", au titrat cei de la planetfootball.com, care îl compară pe micuţul brazilian cu cântăreaţa Ariana Grande, care are o înălţime de numai 1,53 metri. "Elton este mai înalt decât Ariana cu lăţimea unui fir de păr", au glumit cei de la site-ul respectiv.
"Când eşti foarte înalt, cum a fost Peter Crouch, e mai degrabă un avantaj decât un dezavantaj, pe când atunci când eşti foarte scund e clar un mare handicap. Totuşi, Elton a făcut ca aceste dezavantaje să fie depăşite. În plus, a transformat de multe ori batjocura unora în succese şi s-a bucurat de o carieră care ar fi invidiată de mulţi jucători înalţi", au mai scris cei de la planetfootball.
Ajuns la 32 de ani, Elton Jose Xavier Gomes joacă din 2017 în Arabia Saudită, la Al Qadsiyah, şi şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în ţările arabe.
A jucat din 2009 încoace la Al Nassr, Dubai Club, Al Wasl, Al Fateh, Mesalmeer şi Al Qadsiyah, singura experienţă în afara Golfului din ultimii nouă ani fiind cea de la Sport Recife, din sezonul 2010-2011.
Elton a marcat 50 de goluri în ultimii cinci ani în Arabia Saudită, pentru Al Fateh şi Al Qadsiyah.
Brazilianul a ajuns în România în 2007, când avea 21 de ani. A fost adus de Steaua (n.r. actuala FCSB) de la Corinthians, după ce fusese împrumutat şi la Sao Caetano. A rezistat însă doar jumătate de an în Ghencea, deşi a marcat încă din primul meci pentru "roş-albaştri", contra lui FC Argeş. A fost şi singurul său gol în Liga 1, în opt meciuri.
Adus de Mihai Stoica, Elton a fost cedat la Al Nassr după ce patronul Gigi Becali i-a interzis antrenorului Cosmin Olăroiu să-l mai folosească. "Face circ, nu fotbal", spunea Becali la acea vreme.
Experienţa din România a rămas şi până acum singura din Europa pentru Elton.
Etichete: steaua , mihai stoica , gigi becali , elton , elton steaua , fcsb , elton planetfootball
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții