Un fost internațional italian, la picioarele lui Iniesta: ”Barcelona îl are pe Messi, dar el e cel mai bun din istorie!”
23.11.2019, 14:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Claudio Marchisio, fostul jucător al lui Juventus și al naționalei Italiei, este cel mai mare fan al lui Andres Iniesta, pe care îl consideră cel mai bun fotbalist din istorie.
În opinia fostului internațional italian, Iniesta este un jucător fantastic. ”Are trei creiere. Unul în piciorul drept, unul în cel stâng și altul în cap. Barcelona îl are pe Messi, dar, pentru mine, Iniesta rămâne cel mai bun”, a spus Marchisio despre actualul mijlocaș al japonezilor de la Vissel Kobe.
Claudio Marchisio: ”Nu înțeleg de ce Iniesta nu a luat niciodată Balonul de Aur”
”Nu înțeleg de ce Iniesta nu a luat niciodată Balonul de Aur. E impresionant cât de ușor e totul pentru el. El a fost arma letală a Barcelonei”, a continuat italianul de 33 de ani, care în octombrie și-a anunțat retragerea din fotbal.
Andres Iniesta, acum în vârstă de 35 de ani, a petrecut 22 de ani la Barcelona, între 1996 și 2018. În această perioadă, omul finalei Cupei Mondiale din 2010 a cucerit nouă titluri alături de catalani. De asemenea, spaniolul a câștigat șase cupe naționale și patru trofee UEFA Champions League.
Etichete: barcelona , messi , andres iniesta , claudio marchisio
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții