Commerzbank Arena, stadionul lui Eintracht Frankfurt / Foto: Getty Images

UEFA a stabilit ce se întâmplă cu țările care nu pot termina sezonul. Noua dată limită pentru încheierea campionatelor

22.04.2020, 21:11
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

UEFA și ECA (n.r. - Asociația Cluburilor Europene) au organizat o ședință în care au încercat să găsească o soluție pentru încheierea sezonului 2019/2020.

Cele două părți ar fi ajuns la un acord, acela de a încheia toate ligile din Europa până la data de 31 iulie, cel mai târziu, potrivit spaniolilor de la As.

În aceste condiții, luna august ar rămâne liberă pentru competițiile europene, atunci urmând să se desfășoare meciurile rămase din Liga Campionilor și Europa League.

UEFA a stabilit ce se întâmplă cu țările care nu pot termina sezonul

Deși a stabilit o dată limită pentru finalizarea campionatelor, UEFA este conștientă că unele țări nu vor putea îndeplini această cerință, din cauza pandemiei de coronavirus.

În acest sens, forul european ar fi hotărât ca în țările unde nu se va putea realiza acest lucru, cum ar fi Belgia sau Olanda, fiecare federație națională să stabilească modul în care se va încheia competiția.

Totuși, dacă nu se ajunge la o înțelegere pe plan național, UEFA are de gând să permită accesul echipelor în cupele europene în funcție de actualul clasament. Acesta este și cazul Spaniei, care și-a pregătit deja lista cu echipele calificate, în cazul în care sezonul din La Liga nu va putea fi finalizat la timp.

De asemenea, UEFA ar fi renunțat la ideea fermă de a le interzice accesul în competițiile europene echipelor din țările care au decis să încheie prematur competiția.

Etichete: liga campionilor , uefa , campionate , eca , covid-19


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Pancu l-a auzit pe Șumudică și nu s-a abținut: ”Nu se poate! Nu s-a întâmplat niciodată la echipa asta”

Fără precedent: Drăgușin, ZERO! După ce Tottenham a încasat 6 goluri, l-au ”mitraliat”: ”Nu se poate descrie cât de slab a fost”

Nota lui Andrei Rațiu! A jucat 96 de minute în La Liga, contra celor de la Betis

Marius Șumudică a anunțat TREI transferuri la Rapid! ”Ținta numărul 1” e din SuperLigă + Doi jucători din Serie A

Citeşte şi

Duel între doi români în play-off-ul Conference League! Programul partidelor

Decizia e la UEFA! Ce se întâmplă după ce Dan Șucu a devenit finanțator în Italia și a cumpărat-o pe Genoa

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”