Trei brazilieni au fost ”uitați” la Kiev, de către compatrioții de la Dinamo și Șahtior: ”Lipsă de prietenie și patriotism!”
articol scris de Digi Sport28.02.2022, 15:02
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorii străini de la Dinamo Kiev și Șahtior Donețk au ajuns cu bine în România, duminică seară, după ce au petrecut zeci de ore în tren, în dorința de a scăpa de infernul din Ucraina. Cu toate acestea, au ”uitat” la hotel trei jucători brazilieni de futsal.
Fotbaliștii, împreună cu prietenii și membrii familiei, au fost adăpostiți într-un hotel din Kiev, însă au decis că trebuie să părăsească țara, vineri dimineață, înainte ca atacurile rușilor să ajungă în zona respectivă.
Trei brazilieni au fost uitați la Kiev!
Grupul, format din aproape 50 de persoane, cu ajutorul FIFA, UEFA, și al federațiilor române și moldovenești de fotbal, au primit un itinerariu sigur, care i-a scos din ”infern”, cu punctul de sosire București.
Imediat ce planul a fost pus la punct, aceștia au părăsit în grabă hotelul, lăsându-i în spate pe conaționalii lor de la futsal, cazați la un etaj superior.
Potrivit correiobraziliense, Jonathan Bruno Santiago, cunoscut drept ”Moreno”, împreună cu alți doi colegi, se aflau într-o altă încăpere, în momentul în care grupul fotbaliștilor străini a părăsit hotelul. Când au venit în ”vizită” la conaționalii lor, au avut parte de un șoc - nimeni nu mai era la hotel.
”Am coborât în camera unde erau cazați...pur și simplu dispăruseră. Este o lipsă totală de prietenie și patrotism. Unii s-au purtat ca și cum ar fi fost superiori. Doar că vreau să fie foarte clar: le dorim tot norocul, au copii mici. Să ajungă cu bine. Le doresc noroc, dar așa ceva nu se face”, a declarat Moreno, extrem de dezamăgit, pe rețelele de socializare.
Etichete: rusia , sahtior donetk , ucraina , dinamo kiev , razboi , kiev , brazilieni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții