Tottenham vrea să-l înlocuiască pe Eriksen cu un campion mondial
08.06.2019, 15:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Julian Draxler (25 ani) este jucătorul pe care Pochettino, antrenorul lui Tottenham, îl dorește ca înlocuitor al lui Christian Eriksen (27 ani). Se pare că danezul este foarte aproape de un transfer galactic la Real Madrid.
În acest sezon Tottenham a ajuns pentru prima dată în istoria clubului în finala Champions League. Londonezii au fost învinși de Liverpool, 0-2, și au ratat șansa de a câștiga trofeul european suprem.
Tottenham, gata să plătească pentru primul transfer după un an și jumătate
De la Lucas Moura (26 ani), Tottenham nu mai achiziționat niciun jucător în ultimele trei perioade de transferuri.
PSG trebuie să vândă în această vară, ca să îndeplinească criteriile de fair play financiar și Draxler poate fi unul dintre cei care vor pleca de pe Parc des Princes. Parizienii vor să obțină pe el 40 de milioane de euro.
Julian Draxler a câștigat Campionatul Mondial din 2014 cu selecționata Germaniei, chiar dacă a jucat doar 14 minute împotriva Braziliei în semi-finala câștigată de nemți clar cu 7-1.
Germanul a avut o evoluție modestă în acest sezon: a marcat trei goluri în Ligue 1 și două în Cupa Franței.
Christian Eriksen i-a anunțat pe oficiali că vrea să plece de la Tottenham
Christian Eriksen este pregătit să plece de la Tottenham. Mijlocașul danez vrea o nouă provocare. Fotbalistul mai are un an de contract cu clubul englez, iar presa spaniolă a scris că Real Madrid este interesat de el. Juventus este alt club care l-ar dori pe Christian Eriksen.
Christian Eriksen vrea să părăsească Totenham în această vară. ''Simt că sunt la un moment al carierei în care aş dori să încerc ceva nou. Am cel mai mare respect pentru tot ce s-a întâmplat la Tottenham şi nu este nimic negativ care să mă împiedice să rămân. Sper că se va decide ceva în această vară. Ăsta e planul. În fotbal nu ştii niciodată când apare momentul pentru o asemenea decizie. Poate fi oricând'', a declarat internaţionalul danez.
Christian Eriksen, în vârstă de 27 ani, joacă la Spurs din 2013, după un transfer de la Ajax Amstedam, şi a devenit un jucător cheie al echipei lui Mauricio Pochettino, care în acest sezon a jucat finala Ligii Campionilor şi a ocupat locul 4 în Premier League.
Etichete: real madrid , tottenham , christian eriksen , julian draxler
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții