Toni Kroos a anunțat unde va juca în următorii doi ani, imediat după finala Ligii Campionilor
articol scris de Digi Sport29.05.2022, 15:57
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mijlocașul neamț al celor de la Real Madrid, Toni Kroos (32 de ani), a anunțat undeva evolua în următoarele două sezoane, în pofida faptului că gruparea „Los Blancos” se află în negocieri cu mijlocașul francez al celor de la AS Monaco, Aurelien Tchouameni (22 de ani)
Toni Kroos a fost titular, sâmbătă seară, în victoria lui Real Madrid, scor 1-0 (0-0), împotriva celor de la Liverpool, de la Paris.
Jucătorul german a cucerit cea de-a 5-a Ligă a Campionilor din carieră, trofeul câștigat în tricoul lui Bayern Munchen (2012/2013) și cele trei anterioare cu Real Madrid (2015/2016, 2016/2017, 2017/2018).
Acesta a confirmat că nu se gândește să plece de la Madrid prea curând: ”Voi continua aici, la Real Madrid, încă doi ani”, a fost anunțul lui Toni Kroos, conform goal.com.
Toni Kroos nu se teme de concurența cu Tchouameni
Mijlocașul de talie mondială nu se teme de faptul că va primi o ”dublură” pe post extrem de valoroasă, la mare căutare în fotbalul european, Aurelien Tchouameni. Este pregătit să lupte pentru postul de titular și să-și ducă la capăt contractul avut în vigoare.
Nu este exclus la ca la finalul sezonului 2023/2024, Toni Kroos să se retragă. A câștigat tot ce se putea ca jucător, exceptând Campionatul European cu Germania, și ar putea să pună ”stop”. Asta dacă nu cumva va fi atras de mirajul banilor din Orientul Mijlociu sau MLS.
Spaniolii au făcut o primă ofertă pentru Aurelien Tchouameni, de aproximativ 70 de milioane de euro, anunță Sky Sports.
Totuși, monegascii nu sunt mulțumiți cu propunerea celor de la Real Madrid și le-au transmis ibericilor că vor 80 de milioane de euro pentru a putea finaliza negocierile.
Pe lângă Real Madrid, se pare că Liverpool și PSG sunt și ele în contact cu agentul fotbalistului francez și ar putea să reprezinte o variantă de transfer, chiar dacă în momentul de față "galacticii" sunt favoriți.
Etichete: liverpool , real madrid , finala ligii campionilor , toni kroos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții