Titularul Barcelonei care ar putea ajunge în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport06.01.2024, 20:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Al-Hilal a investit în perioada de mercato a verii trecute aproximativ 353 de milioane de euro pe transferuri.
Astfel, la actualul lider din Saudi Pro League (prima ligă din Arabia Saudită) au ajuns, printre alții, Sergej Milinkovic-Savic (28 de ani) sau Aleksandar Mitrovic (29 de ani).
Dar, șeicii acestui club nu vor să oprească investițiile și își doresc ca în ”fereastra” de transferuri din vară să aducă un titular al celor de la FC Barcelona.
Raphinha ar putea ajunge la Al-Hilal
Potrivit spaniolilor de la Fichajes, Raphinha (27 de ani) ar putea să o părăsească la sfârșitul sezonului pe Barcelona și să se transfere la Al-Hilal.
Mutarea extremei dreapta braziliene la clubul din Arabia Saudită s-ar putea dovedi o formalitate, mai ales că Xavi Hernandez (43 de ani), antrenorul Barcelonei, și-a manifestat intenția de a renunța la serviciile fotbalistului sud-american.
- până în vara anului 2027 mai are Raphinha contract cu Barcelona
Mai mult, dintr-o eventuală vânzare a lui Raphinha în Arabia Saudită, clubul catalan ar putea să-și îmbunătățească situația financiară precară cu care se confruntă în prezent. Spaniolii de la Fichajes scriu că șeicii de la Al-Hilal ar fi dispuși să achite 60 de milioane de euro catalanilor pentru a-l aduce pe Raphinha.
Dacă va obține această sumă, Barcelona și-ar recupera integral toți banii cheltuiți pentru aducerea lui Raphinha pe Camp Nou în vara anului 2022 (de la Leeds).
Raphinha nu a avut parte de cele mai bune prestații în acest sezon. În 18 partide, brazilianul a marcat 3 goluri și a oferit 7 assist-uri coechipierilor săi. Aceste cifre, dar și evoluțiile brazilianului din ultima perioadă l-au făcut nemulțumit pe Xavi, care ar fi anunțat că este dispus să renunțe la Raphinha.
De altfel, în ultima partidă a Barcelonei, câștigată cu scorul de 2-1 în fața celor de la Las Palmas (în etapa a 19-a din La Liga), Raphinha a fost criticat aspru, în timp ce se afla pe teren, de tehnicianul catalanilor.
- 50 de milioane de euro este cota de piață a lui Raphinha, potrivit Transfermarkt
Etichete: barcelona , arabia saudita , al hilal , raphinha
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții