Thomas Tuchel nu vrea să ia pauză după demiterea de la PSG! Campionatul în care visează să antreneze + cele două opțiuni
articol scris de Digi Sport24.12.2020, 14:39
Champions League: Bayern - PSG, marți, 22:00, DGS 1
Champions League: Barcelona - Brest, marți, 22:00, DGS 2
Thomas Tuchel (47 de ani) a fost demis de la Paris Saint-Germain, joi, în Ajunul Crăciunului, informația fiind confirmată de numeroase publicații internaționale.
Tuchel mai avea contract cu PSG până în vara viitoare, însă disensiunile dintre antrenor și conducere, precum și locul din clasament (3, la un punct în spatele liderului Lyon) i-au făcut pe șefii formației franceze să ia această decizie.
Thomas Tuchel nu vrea să ia pauză după demiterea de la PSG! Manchester United sau Arsenal, două posibile destinații
Antrenorul german, din 2018 la PSG, s-a aflat la prima experiență în afară țării natale, iar primele informații arată că Tuchel este tentat să facă pasul într-un alt campionat puternic.
Jurnalistul Christian Falk, de la publicația Bild, care a anunțat în exclusivitate decizia lui PSG, scrie că Tuchel este interesat să antreneze în Premier League și avansează două posibile formații pentru neamț: Manchester United și Arsenal.
On of the best German Coaches is free for a new challenge - and Thomas Tuchel is interested in the next step: Premier League @ManUtd @Arsenal
— Christian Falk (@cfbayern) December 24, 2020
Niciuna dintre cele două formații nu trece prin momente grozave. United, cu Ole Gunnar Solskjaer pe bancă, a fost eliminată din Liga Campionilor încă din grupe. În schimb, în campionat ocupă locul 3, cu 26 de puncte.
Situația este mai gravă la Arsenal, unde formația lui Mikel Arteta a ajuns pe locul 15 în Anglia, cu doar 14 puncte strânse în primele 14 etape.
- 6 trofee a cucerit Thomas Tuchel la PSG: două titluri în Ligue 1, două Supercupe ale Franței, o Cupă și o Cupă a Ligii
Thomas Tuchel, demis de la PSG în Ajunul Crăciunului
Decizia luată de conducerea celor de la PSG vine la mai puţin de 24 de ore după victoria de ieri, 4-0 cu Strasbourg, în campionat.
În acest moment, după 17 etape, Lyon este lider în Ligue 1, cu 36 de puncte, la egalitate cu Lille, ocupanta locului 2. PSG e pe 3, cu 35 de puncte.
Disensiunile dintre Thomas Tuchel şi conducerea celor de la PSG au apărut în vară, când tehnicianul s-a declarat nemulţumit de campania de transferuri. Între managerul german şi directorul sportiv Leonardo a apărut o "ruptură", care s-a dovedit a cântări foarte mult. Rezultatele sub aşteptări din acest sezon i-au fost fatale lui Thomas Tuchel.
În sezonul trecut, PSG s-a calificat în prima sa finală în Liga Campionilor, fiind învinsă la limită de Bayern Munchen (0-1).
Tuchel, 47 ani, a preluat-o pe PSG în 2018 şi a cucerit două titluri consecutive, Cupa Franţei şi Cupa Ligii.
Etichete: psg , manchester united , arsenal , paris saint germain , thomas tuchel
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții