Şumudică, meci teribil! S-a dus peste arbitru, care consulta VAR-ul, apoi a fost aproape să leşine. Imagini unice
26.10.2018, 21:09SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După trei egaluri şi o înfrângere, Al Shabab, echipa lui Şumudică a învins în sfârşit, pe Al Qadisiya. Tehnicianul a făcut show pe margine: s-a dus la arbitrul care se uita la proba video, apoi a fost la un pas să leşine.
Antrenorul român ne-a obişnuit cu modul în care se manifestă la meciuri, trăind totul la intensitate maximă. Dar parcă niciodată lucrurile nu au fost atât de intense ca astăzi. Condusă cu 1-0 (fostul stelist Elton a deschis scorul), echipa lui Şumi a revenit şi s-a impus cu 2-1, golul victoriei purtând semnătura lui Al Kabi, care a marcat în minutul 90+6.
În aceste condiţii, Şumudică s-a descătuşat pe marginea terenului. După ce a mers şi s-a bucurat alături de jucătorii săi, adversarii au cerut VAR pentru golul victoriei. Tehnicianul român s-a dus peste arbitru pentru a-i arăta pe monitor de ce golul trebuie validat. În cele din urmă, după ce a văzut proba video, arbitrul a arătat centrul terenului, spre bucuria lui Al Shabab.
"Şumi" a câştigat, astfel, însă încărcătura deosebită şi-a spus cuvântul: i s-a făcut rău şi a fost ajutat să meargă la vestiare de cei din stafful său.
مدرب الشباب يتأثر بعد توجه الحكم لاستخدام تقنية الفيديو في آخر ثواني المباراة#الشباب_القادسية#دوري_بلس pic.twitter.com/LIlGWVL3BS
— دوري بلس (@dawriplusksa) October 26, 2018
În urma acestui rezultat, Al Shabab a acumulat 12 puncte în primele 7 etape şi se află pe locul 7 în clasament.
Etichete: marius sumudica , sumudica , al shabab , victorie al shabab
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții