Spania și Portugalia și-au depus oficial candidatura pentru organizarea Campionatului Mondial din 2030
articol scris de Digi Sport08.10.2020, 21:09
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Federațiile de Fotbal din Spania și Portugalia au anunțat oficial depunerea candidaturii pentru organizarea Campionatului Mondial din 2030.
Campionatul Mondial din 2030 este următorul mare eveniment fotbalistic internațional după cel organizat de Qatar în 2022 și de Canada, Statele Unite și Mexic în 2026. Spania și Portugalia speră să aducă turneul centenar în Europa. Bijuteria în jurul căreia își vor construi proiectul va fi noul Santiago Bernabeu.
FIFA va organiza o gală în 2024, la care va anunța țările organizatoare a Mondialului din 2030. Dacă totul va decurge conform planului, la ediția din 2026, vor participa 48 de țări, cu 16 mai multe decât în prezent. Cele două state iberice, Maroc și patru țări sud-americane Uruguay, Argentina, Paraguay și Chile sunt singurele care și-au depus oficial candidatura până în acest moment, susține Marca.
Și România își dorește organizarea Mondialului din 2030
La summit-ul de anul trecut, de la Varna, s-a propus o candidatură comună la organizarea turneului final în Bulgaria, România, Serbia și Grecia. Acolo au participat liderii celor 4 țări din acel moment: prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, premierul grec Alexis Tsipras și prim-ministrul bulgar Boyko Borisov.
Interese pentru găzduirea turneului final și-au mai manifestat și Coreea de Sud - Coreea de Nord - Japonia - China și Anglia - Scoția - Țara Galilor - Irlanda de Nord - Irlanda. Primul turneu de fotbal major la organizarea căruia partipă România este Campionatul European din 2020, acolo unde Arena Națională din București va găzdui 4 meciuri.
Etichete: cm 2030 , campionatul mondial de fotbal , spania portugalia cm 2030 , romania mondial 2030
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții