Situaţia incredibilă în care se află Petrescu, după doar câteva săptămâni în China
23.07.2018, 19:15SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Petrescu se află deja sub o presiune incredibilă la Guizhou Zhicheng, formaţie care ocupă de departe ultimul loc în prima ligă chineză. Luptele pentru putere din cadrul clubului şi tactica ultra-defensivă a lui "Super Dan" s-ar putea întoarce împortiva lui mai repede decât s-ar fi gândit.
Când a acceptat să meargă la ultima clasată din China, Petrescu şi-a asumat un risc enorm. Ieri, echipa lui a remizat pe terenul lui Guangzhou R&F, scor 1-1, iar presa din Asia vorbeşte despre problemele apărute la club în ultima perioadă.
"Dincolo de rezultate, Guizhou este măcinată de lupte interne în cadrul conducerii", îşi încep jurnaliştii de la bbs.hupu.com prezentarea situaţiei.
Din câte se pare, Petrescu are susţinerea necondiţioantă a lui Xiaoting Wen, însă nu toţi oamenii din club îi oferă credit românului. Mai ales că acesta propune la noua echipă un stil ultra-defensiv, care nu este foarte bine tolerat de suporteri.
"Este fără îndoială de preferat să avem posesia şi să ne creăm ocazii, dar mai importante sunt golurile. S-a văzut la Mondial că echipele care domină şi au posesia mai bună nu câştigă mereu", a explicat fostul tehnician al CFR-ului, după remiza de ieri.
Concluzia? Dan Petrescu e departe de a fi într-o postură privilegiată, iar orice înfrângere îl duce şi mai departe de obiectiv, salvarea de la retrogradare.
"Petrescu este sub o presiune incredibilă", scriu chinezii.
Xiaoting Wen este directorul executiv al celor de la Guizhou Hengfeng şi cea care a garantat pentru român. Are doar 28 de ani şi gestionează clubul din decembrie 2015. Aceasta a simţit nevoia să iasă public după umilinţa suferită de Dan Petrescu în etapa trecută, când a pierdut cu 4-0, şi să dea asigurări că se vor face eforturi deosebite ca Guizhou Hengfeng să nu retrogradeze.
"Vom apela la orice este necesar pentru ca echipa să se salveze de la retrogradare şi să rămână în sezonul următor în prima ligă. Situaţia nu este foarte optimistă, dar am încredere în antrenorul nostru", a spus Wen Xiaoting, într-o conferinţă de presă.
Etichete: petrescu , petrescu china , petrescu guizhou zhicheng
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții