Sezon ”de coșmar”! Cosmin Olăroiu a pierdut Supercupa din Emiratele Arabe Unite
articol scris de Digi Sport13.04.2024, 16:27
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Al-Sharjah, echipa antrenată de Cosmin Olăroiu (54 de ani), a pierdut Supercupa din Emiratele Arabe Unite, scor 0-1, în fața celor de la Al-Arabi.
Unicul gol al acestei partide a fost marcat în minutul 58 de Youseff Msakni (33 de ani).
Cosmin Olăroiu, sezon de uitat pe banca lui Al-Sharjah
Cosmin Olăroiu, tehnicianul român care și-a creat un nume important în zona Golfului, are parte de un sezon modest pe banca celor de la Al-Sharjah.
Astfel, după ce a înregistrat rezultate modeste în actuala ediție de campionat (are o singură victorie în ultimele 6 etape), Al-Sharjah a pierdut și singurul trofeu pe care mai avea șanse să-l câștige în acest sezon, Supercupa.
În urmă cu o săptămână și jumătate, Al-Sharjah a fost eliminată din Presidents Cup, în faza sferturilor de finală, după un ”Thriller” în care s-au marcat nu mai puțin de 7 goluri (trupa lui Olăroiu a pierdut cu scorul de 3-4 în fața lui Al-Ahli Dubai).
De asemenea, Al-Sharjah nu o duce foarte bine nici în campionat. În acest moment, trupa lui Cosmin Olăroiu se află doar pe locul al 5-lea în clasamentul din Emiratele Arabe Unite, cu 29 de puncte acumulate după 18 meciuri.
În urma ultimului ”pas greșit” făcut de Al-Sharjah în campionat (a remizat, scor 3-3, cu Emirates Club), Cosmin Olăroiu a răbufnit și și-a criticat în termeni duri jucătorii.
"Am făcut multe greșeli și am primit ușor goluri. Din nefericire, acesta este nivelul actual. Am 6 jucători străini, iar mulți dintre ei au probleme care nu le permit să revină la nivelul lor obișnuit. Sincer, m-am săturat să vorbesc despre aceste subiecte. Ar fi multe de vorbit, dar e suficient pentru acum.
Există multe probleme, inclusiv referitoare la accidentări sau suspendări. Trebuie să facem o analiză pentru a vedea și cine poate să rămână și cine nu. Ambițiile sunt mari aici, dar posibilitățile noastre nu sunt pe măsura ambițiilor", a spus Cosmin Olăroiu, la Al-Bayan.
- până în vara anului 2025 mai are Olăroiu contract cu Al-Sharjah
Etichete: supercupa , cosmin olaroiu , emiratele arabe unite , al-arabi , al sharjah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții