Sergo Rico, portarul celor de la PSG / Foto: Profimedia

Sergio Rico a anunțat când ar putea reveni pe teren pentru PSG

articol scris de Digi Sport
17.09.2023, 10:56
  • Liga Națiunilor: Danemarca - Serbia, duminică, 19:00, DGS 1

  • Liga Națiunilor: Elveția - Spania, duminică, 21:45, DGS 1

Sergio Rico (30 de ani) a avut un accident grav de călărie în luna mai, în urma căruia portarul spaniol a suferit leziuni grave la nivelul capului.

De altfel, goalkeeperul și-a petrecut mai bine de două luni în spital în comă din cauza acestui incident, iar, ulterior, la mijlocul lunii mai, acesta a fost externat

În prezent, Sergio Rico se află în recuperare și speră să se întoarcă cât mai repede pe gazon pentru campioana Franței, Paris Saint-Germain. 

Sergio Rico a anunțat când ar putea reveni pe teren pentru PSG

După ce și-a petrecut o lungă perioadă de timp în afara fotbalului, Sergio Rico va fi supus unui test pe 22 septembrie, prin care se va verifica cum decurge procesul de recuperare al portarului iberic. 

Însă, înainte de a afla rezultatul acestui test, goalkeeperul a declarat că își dorește să revină pe teren pentru PSG până la sfârșitul acestui an calendaristic. 

”Pe 22 septembrie, voi face un nou test. Vom vedea dacă recuperarea urmează ritmul potrivit.

Sper că vor fi vești bune și că medicul îmi va da un pic mai multă libertate pentru a face sport sau ceva care să mă pregătească pentru a reveni cât mai repede cu echipa, cu Parisul, care este în cele din urmă ceea ce vreau, ceea ce îmi doresc, iar obiectivul meu final este să mă întorc în acest an pentru a fi cu echipa înainte de sfârșitul sezonului.", a spus Rico, potrivit celor de la GOAL

Sergio Rico a fost transferat definitiv de PSG în vara anului 2020 de la Sevilla, în schimbul a 6 milioane de euro. De când a ajuns la formația de pe Parc des Princes, portarul spaniol a adunat 24 de partide pentru campioana Franței. Însă, în acest interval de timp, goalkeeperul a mai fost împrumutat timp de 6 luni la Mallorca (ianuarie 2022 - iunie 2022), în La Liga, unde a jucat 15 partide.

  • 3 milioane de euro este cota de piață a lui Sergio Rico, potrivit Transfermarkt

Sergio Rico mai are contract cu PSG până în vara anului 2024. 

Etichete: psg , accidentare , sergio rico


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025. Anul viitor, cele două sărbători vor fi în aceeași zi

În anul care urmează, Paștele Ortodox și Paștele Catolic pică în aceeași zi. Creștinii vor celebra sărbătoarea Învierii Domnului pe data de 20 aprilie 2025.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Ion Țiriac: ”Vă spun o noutate. Candidez la președinție! Absolut serios”. Ce a urmat

Foto "ROMÂNIA a trecut pe aici!" Cum au lăsat "Tricolorii" vestiarul de la Prishtina, după 3-0 cu Kosovo

Ce a scris presa din Kosovo, după ce au apărut imaginile cu vestiarul României la finalul meciului de la Prishtina

Video Kosovo - România 0-3. Mircea Lucescu, debut cu o victorie superbă la al doilea mandat pe banca naționalei

Răzvan Marin a dezvăluit ce i-a spus portarul kosovar, înainte să îl "execute" din penalty

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Vestea pe care Mircea Lucescu nu voia să o audă înainte de România - Lituania

Dennis Man a fost propus la Juventus, iar Gică Popescu a reacționat

Federația a luat decizia, după ce selecționerului Angliei i s-a cerut demisia pentru gestul care a scandalizat întreaga țară

Gigi Becali i-a spus direct unui fotbalist: ”Joci ce zice Ferguson, nu ce vrei tu!”. Replica primită

Citeşte şi

Șomer de 8 luni! A jucat la Real Madrid, iar acum nu reușește să mai semneze cu nimeni

Al patrulea titular de la Real Madrid care e OUT! A părăsit deja cantonamentul naționalei

PEROZCu mâinile prin păr, ruj roșu pe buze și o rochie crăpată până la coapsă, Mădălina Ghenea a făcut din nou furori la Veneția

FILM NOWGeorge Clooney l-a ironizat pe Brad Pitt, din cauza vârstei: „E norocos că încă mai lucrează!”

Cum putea rămâne Albion Rrahmani la Rapid! „Tu, Șucu, trebuia să-l chemi și să-l întrebi asta” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Ianis Hagi nu a mai rezistat: "Nu mai folosiți declarațiile lui Giovanni Becali ca și cum ar fi ale mele!" citeşte ştirea pe ziare.com

Alfred Bulai a făcut infarct în închisoare. Fostul profesor, transportat de urgență la Spitalul Militar din Capitală. Care este starea lui actuală citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Lora, într-un costum de baie extrem de decoltat. Artista nu a scăpat de critici nici în vacanță: „Ai pus ceva pe tine”

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Lora, într-un costum de baie extrem de decoltat. Artista nu a scăpat de critici nici în vacanță: „Ai pus ceva pe tine”

Digi World

Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins "complet nepregătiți": "Ești expus toată noaptea"

Digi Animal World

Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia