Secretul lui Luis Diaz, dezvăluit chiar de tatăl starului lui Liverpool: ”E visul lui să joace acolo!”
articol scris de Digi Sport18.11.2023, 14:33
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Luis Diaz (26 de ani) a trecut prin momente cumplite după ce părinții săi au fost răpiți de o grupare de gherilă din Columbia. Dacă mama sa a fost eliberată destul de repede, tatăl său a reușit să scape abia după 13 zile.
Tatăl lui Luis Diaz a dezvăluit că starul lui Liverpool își dorește să joace la Barcelona
La scurt timp, Manuel Diaz a mers să își vadă fiul la meciul dintre Columbia și Brazilia, scor 2-1, și a fost cuprins de emoții după ce starul lui Liverpool a reușit dubla care i-a adus victoria Columbiei.
Ulterior, tatăl fotbalistului a acordat un interviu în presa din țara sa și a dezvăluit că Luis Diaz își dorește să îmbrace tricoul Barcelonei.
”Până în acest moment, Luis nu mi-a spus nimic despre Barcelona, dar este adevărat că el este un fan al Barcelonei și ar fi visul lui să joace acolo”, a spus tatăl lui Luis Diaz, conform Mundo Deportivo.
Luis Diaz a fost aproape de Barcelona în 2021
Luis Diaz a fost aproape de transferul la Barcelona în iarna anului 2021, atunci când catalanii încercau să își întărească ofensiva. Chiar dacă se afla pe lista grupării blaugrana, într-un final, Luis Diaz a semnat cu Liverpool, care le-a plătit celor de la FC Porto 47 de milioane de euro.
75 de milioane de euro este cota de piață a lui Luis Diaz, conform Transfermarkt.
În acest sezon, columbianul a contribuit cu patru goluri și o pasă decisivă în cele 14 partide în care a evoluat.
Etichete: liverpool , barcelona , luis diaz
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții