Sadio Mane pleacă de la Bayern, după doar un an! Transfer de 40 de milioane de euro
articol scris de Digi Sport30.07.2023, 09:23
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Sadio Mane (31 de ani) pleacă de la Bayern Munchen, la doar un an de la transferul de la Liverpool.
Așa cum au făcut-o și multe alte staruri în această vară, Sadio Mane va merge în Arabia Saudită.
Sadio Mane, la Al-Nassr
Fotbalistul senegalez a bătut palma cu Al-Nassr, unde va fi coechipier cu Cristiano Ronaldo, portughezul care a deschis, în iarnă, ”balul” plecărilor din Europa în Arabia Saudită.
Transferul nu a fost încă anunțat oficial, pentru că mai sunt de pus la punct anumite formalități.
De altfel, Bayern nu l-a inclus pe Sadio Mane în lotul pentru amicalul de sâmbătă contra lui Kawasaki, 1-0, iar motivul invocat este reprezentat de ”discuțiile privind un posibil transfer” al jucătorului din Senegal.
Bayern primește 40 de milioane de euro pentru Sadio Mane
Al-Nassr a înaintat o ofertă de 40 de milioane de euro pentru Sadio Mane, pe care Bayern a acceptat-o.
Conducerea clubului bavarez va înregistra, astfel, un profit de pe urma lui Sadio Mane, cumpărat de la Liverpool pentru 32 de milioane de euro.
Etichete: bayern munchen , al nassr , sadio mane
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții