Sadio Mane este favorit la titlul de "Cel mai bun fotbalist african al anului". Luptă cu doi colegi de la Liverpool
articol scris de Digi Sport11.07.2022, 15:01
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sadio Mane, noul jucător al echipei Bayern Munchen, este în fruntea listei cu cele zece nominalizări pentru premiul de "Cel mai bun fotbalist african al anului".
Premiul va fi acordat la finalul acestei luni pentru prima oară în ultimii trei ani, conform anunţului făcut luni de Confederaţia africană de fotbal (CAF). Mane este unul dintre cei mai apreciaţi oameni din Africa atât pentru cariera sa sportivă, cât şi pentru caritatea pe care o desfăşoară pentru cei din Senegal.
Sadio Mane, favorit la titlul de Cel mai bun fotbalist african al anului
Mane, care a câştigat ultimul premiu acordat în 2019, pleacă din postura de mare favorit, după ce a ajutat Senegal să câştige în premieră Cupa Africii pe Naţiuni 2022 şi să se califice la Cupa Mondială 2022 din Qatar.
Cu Liverpool, Mane a jucat în acest sezon finala Ligii Campionilor, a cucerit Cupa Angliei şi Cupa Ligii engleze.
Alţi doi jucători de la Liverpool se află pe lista nominalizaţilor: Naby Keita şi Mohamed Salah, plus unul de la Manchester City, Riyad Mahrez. Egipteanul a mai cucerit premiul în 2017 şi 2018, iar algerianul în 2016.
Pandemia de coronavirus şi modificarea calendarului competiţional au determinat CAF să nu acorde premiul în 2020 şi 2021.
Câştigătorul premiului de cel mai bun fotbalist al anului din Africa, ce va fi desemnat de comisia tehnică a CAF, jurnalişti, antrenori şi căpitanii celor 54 naţionale africane, va fi anunţat pe 21 iulie, cu prilejul unei gale la Rabat, în Maroc, precizează Agerpres.
Lista jucătorilor nominalizaţi pentru titlul de Cel mai bun fotbalist african al anului
- Vincent Aboubacar (Camerun/Al Nassr),
- Achraf Hakimi (Maroc/PSG),
- Sebastien Haller (Cote d'Ivoire/Borussia Dortmund),
- Naby Keita (Guineea/Liverpool),
- Kalidou Koulibaly (Senegal/Napoli),
- Riyad Mahrez (Algeria/Manchester City),
- Sadio Mane (Senegal/Liverpool)
- Edouard Mendy (Senegal/Chelsea),
- Mohamed Salah (Egipt/Liverpool),
- Karl Toko Ekambi (Camerun/Lyon).
Etichete: salah , sadio mane , cel mai bun fotbalist african al anului
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții