"Să-și arate fața, să vedem cine protestează!". Mircea Lucescu, prima reacție după scandalul cu ultrașii lui Dinamo Kiev
articol scris de Digi Sport22.04.2021, 09:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mircea Lucescu este foarte aproape de a realiza eventul în Ucraina. Miercuri, Dinamo Kiev s-a calificat în finala Cupei Ucrainei, însă antrenorul român a avut un conflict cu ultrașii echipei.
În timpul meciului cu divizionara secundă Ahrobiznes Volchysk, scor 3-0 pentru Dinamo Kiev, ultrașii liderului din Ucraina, așezați în spatele băncii tehnice, au strigat în mai multe rânduri "Lucescu, go away! (n.r - Lucescu, pleacă!". De această dată, românul nu a mai rezistat și s-a întors către aceștia, spunându-le: "Nu voi sunteți Dinamo!".
Mircea Lucescu, prima reacție după scandalul cu ultrașii lui Dinamo Kiev
Facțiunea dură nu poate accepta nici acum că Mircea Lucescu a pregătit timp de 12 ani marea rivala Șahtior Donețk, în ciuda faptului că "Il Luce" a reușit performanțe deosebite în primul său sezon în capitala Ucrainei.
După meci, Lucescu a explicat ce s-a întâmplat pe stadion și le-a cerut ultrașilor să-și arate fața.
"Un grup de așa-ziși suporteri ai lui Dinamo, la fiecare meci, apar cu cagule... măcar, dacă au de spus ceva și de protestat, să-și arate față, să vedem cine și de ce protestează. Pe mine mă interesează echipa, rezultatele, jocul, mă interesa foarte tare ca Dinamo să redevină ceea ce a fost și să fie din nou o echipă competitivă în campionatul intern și competițiile internaționale.
Sunt 10 inși, care vor să fie protagoniști, să fie mai importanți decât jucătorii, decât președintele clubului. N-au nicio legătură cu această echipă", a spus Mircea Lucescu.
Cu patru etape înainte de final, Dinamo Kiev are un avans de 10 puncte față de Șahtior Donețk. Mircea Lucescu poate obține titlul duminică, dacă va învinge formația Inhulets.
În finala Cupei Ucrainei, Dinamo Kiev va înfrunta Zorya.
VIDEO Replica lui Mircea Lucescu pentru ultrașii lui Dinamo Kiev
Etichete: suporteri , mircea lucescu , ucraina , dinamo kiev , șahtior
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții