Video S-a dezbrăcat aproape complet după ce a marcat un gol, iar acum "trage ponoasele"! Ce sancțiune riscă fotbalistul
articol scris de Digi Sport30.12.2020, 18:28
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Fotbalistul echipei Guarani, Raul Bobadilla (33 de ani), riscă să fie sancționat, după ce săptămâna trecută s-a bucurat excesiv la un gol, dezbrăcându-se aproape complet.
La meciul Libertad – Guarani, scor 1-3, disputat în 24 decembrie în campionatul paraguayan, Bobadilla a înscris un gol în minutul 86. După ce a marcat, jucătorul s-a dezbrăcat complet în partea de sus şi şi-a tras în jos şortul.
Olimpistas exigen que Raúl Bobadilla sea suspendido por este festejo. Así como a Pollo Recalde como cuando mostró los genitales y lo castigaron con 4 partidos. pic.twitter.com/6jYT7Cd2ku
— Ale Silva (@alesilvaper) December 24, 2020
La sfârşitul meciului, Bobadilla şi-a cerut iertare pentru felul în care s-a comportat: "Îmi pare rău că am sărbătorit astfel. Sper că soţia mea nu a văzut nimic... Da, mi-am tras cam jos şortul", a afirmat fotbalistul. Gestul lui Bobadilla de după reușită a atras numeroase reacţii în mediul on-line, ceea ce a convins Comisia de Disciplină să deschidă o anchetă. Astfel, jucătorul riscă o amendă sau o suspendare.
Raul Bobadilla, fost jucător în Bundesliga, riscă suspendarea după ce a sărbătorit excesiv un gol
Raul Prono, membru al Asociației de Fotbal din Paraguay: "Am început procedurile preliminare, pentru că nu am primit plângeri scrise și nicio sesizare de la arbitru. Ne-am sesizat după ce filmarea a apărut pe internet", a declarat oficialul sud-american.
Raul Bobadilla se va întoarce la începutul anului 2021 la Argentinos Juniors, formație care l-a împrumutat la Guarani. Născut la Buenos Aires, atacantul și-a început cariera la River Plate, iar în 2006 a făcut pasul în Europa, la Concordia Basel. Internaționalul paraguayan a mai evoluat la Grasshoppers, Borussia Monchengladbach, Aris Salonic, Young Boys, Basel, Augsburg, iar din 2018 este sub contract cu Argentinos Juniors.
- 11 selecții a adunat Bobadilla la naționala Paraguayului
- 350 de mii de euro este cota sa de piață, potrivit Transfermarkt
- 14 goluri în 33 de meciuri a înscris în acest sezon pentru Guarani, în toate competițiile
- 2 titluri de campion al Elveției are Bobadilla în palmares, ambele cu Basel
Etichete: raul bobadilla , guarani , gol raul bobadilla , bucurie excesiva raul bobadilla , fotbal paraguay
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții