S-a aflat! Cine a contribuit la revenirea lui Ianis Hagi la prima echipă a lui Rangers
articol scris de Digi Sport01.10.2024, 20:19
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ianis Hagi (25 de ani) a revenit la prima echipă a lui Rangers.
Întreaga vară, cei de la Rangers au transmis că Ianis Hagi nu mai are viitor pe ”Ibrox” și că trebuie să-și găsească echipă, dar internaționalul român a decis să rămână, chiar dacă asta a însemnat săptămâni întregi de antrenament și jocuri la echipa a doua.
Cine l-a ajutat pe Ianis Hagi să revină la prima echipă a lui Rangers
În cele din urmă, Ianis Hagi a fost reprimit în lotul primei echipe, iar un rol important l-au avut colegii săi de la Rangers.
Daily Record notează că ”mulți membri influenți ai vestiarului lui Rangers l-au susținut pe Ianis Hagi” și au contribuit la revenirea românului la antrenamentele primei echipe.
Următorul meci al lui Rangers este cu Lyon, în Europa League, joi, dar Ianis Hagi nu este pe lista UEFA. Internaționalul român și-ar putea face revenirea pe gazon la prima echipă a lui Rangers duminică, în meciul cu St. Johnstone, de pe ”Ibrox”.
Salariul lui Ianis Hagi, marea problemă
Cei de la Rangers l-au trimis pe Ianis Hagi la echipa a doua pentru că, dacă ar mai fi bifat un meci la formația de seniori, ar fi ajuns la 100 de apariții și salariul i s-ar fi mărit automat cu 7.000 de euro pe săptămână.
Foarte probabil, Ianis Hagi și Rangers au ajuns la un acord în privința modificării termenilor contractuali.
Etichete: rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții