Ronald Koeman a fost infectat cu coronavirus înainte să aibă probleme cardiace: "Mi-am dat seama că-l puteam pierde"
14.06.2020, 20:35Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Ronald Koeman, selecţionerul Olandei, a contractat coronavirusul înainte de a avea probleme cardiace în luna mai, a confirmat soţia sa, Bartina, pentru revista Libelle, scrie ziarul belgian Le Soir.
Ronald Koeman şi soţia sa au fost amândoi infectaţi de virus.
"Testul nostru la coronavirus a fost negativ, însă după aceea am făcut un test sanguin şi amândoi aveam anticorpi în sânge. Ronald a fost şi foarte bolnav, simptomele mele au fost mai uşoare", a declarat ea.
Soția lui Ronald Koeman: "Mi-am dat seama că puteam să-l pierd"
"Când s-a simţit mai bine, a urcat pe bicicletă ca să meargă cu prietenii săi la Volendam. Înr-o zi, s-a întors şi nu se simţea bine după duş", a adăugat Bartina Koeman, care a intervenit când soţul său a simţit o durere în piept.
"Imediat m-am gândit că e inima. Tatăl şi unchiul lui au murit din cauza unei probleme cardiace. Electrocardiograma a arătat că a suferit un infarct. Mi-am dat seama că puteam să-l pierd şi eram plină de adrenalină. Am urmărit salvarea până la spital şi după o oră şi jumătate dormea în alt pat", a spus ea.
Koeman, care are 57 de ani, a calificat Olanda la EURO 2020, amânat până în 2021 din cauza pandemiei de coronavirus. La Campionatul European, Olanda este în grupă cu Ucraina, Austria şi o echipă care va fi cunoscută după meciurile de baraj, posibil România. Ca jucător, Koeman a câştigat EURO 1988.
AGERPRES
Etichete: olanda , ronald koeman , probleme cardiace , coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții