Video Rivaldinho a ”îngropat-o” pe Cracovia, în ultima etapă din Polonia! Sergiu Hanca și Virgil Ghiță au fost titulari
articol scris de Digi Sport10.04.2022, 16:48
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rivaldinho (26 de ani) a comis-o în ultima partidă de campionat, pentru KS Cracovia. Fostul atacant al celor de la Dinamo și Viitorul Constanța a ratat o lovitură de la 11 metri în finalul partidei, la scorul de 0-1 pentru adversarii de la Warta, în deplasare.
Gazdele deschiseseră scorul în minutul 61, prin Adam Zrelak. În minutul 85, Rivaldinho a fost faultat în careu de portarul advers, iar centralul partidei a acordat lovitură de la 11 metri. Tot brazilianul și-a asumat execuția, dar a trimis mingea în bara transversală.
VIDEO: Rezumat Warta - Cracovia 1-0!
Rivaldinho a ratat o lovitură de la 11 metri!
De obicei, loviturile de pedeapsă erau executate de căpitanul echipei, românul Sergiu Hanca. De această dată a făcut o excepție, iar Cracovia a plecat cu mâna goală de la Warta. Atât Sergiu Hanca, cât și Virgil Ghiță, au fost titulari și integraliști în acest duel.
Corneliu Râpă a lipsit, fiind accidentat. De asemenea, Florian Loshaj, fost jucător la Poli Iași, a fost rezervă neutilizată în acest duel. În urma acestui rezultat, KS Cracovia este pe locul 10, cu 35 de puncte, în timp ce Warta a urcat pe locul 11, cu 33 de puncte.
În acest sezon, Rivaldinho are un singur gol marcat în campionatul Poloniei, în 12 meciuri adunate. Mult prea puțin pentru un atacant cu pretenții.
În Polonia, lupta la titlu se duce în trei: Lech Poznan, Pogon Szczecin și Rakow Chestachowa, formația românilor Deian Sorescu și Bogdan Racovițan.
Etichete: rivaldinho , sergiu hanca , ks cracovia , virgil ghita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții