Revin suporterii în competițiile UEFA! Care va fi primul meci cu fani în tribune
articol scris de Digi Sport19.08.2020, 23:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
UEFA plănuiește să permită accesul spectatorilor la Supercupa Europei, meci programat pentru 24 septembrie, la Budapesta.
Forul european a organizat o videoconferință cu toate cele 55 de asociații membre, iar UEFA a anunțat că își dorește ca meciul care va opune câștigătoarea Ligii Campionilor și deținătoarea Europa League să aibă fani în tribune.
Supercupa Europei, cu suporteri în tribune!
Accesul spectatorilor va fi restricționat la 30% din capacitatea stadionului din Budapesta - Puskas Arena (67.000 de locuri). Decizia ar urma să fie ratificată în următoarele zile, scrie Sky.
Măsura luată de UEFA pare să fie una experimentală, într-o țară neutră, care a reușit să țină sub control pandemia de coronavirus. Astăzi, 19 august, pe teritoriu Ungariei, au fost confirmate doar 32 de cazuri noi de COVID-19. În total, maghiarii au raportat 5.002 infectări, 3.665 de vindecări și 609 decese.
Totodată, forul condus de Aleksander Ceferin atrage atenția asupra respectării normelor de igienă în contextul pandemiei de coronavirus.
"Participanții la videoconferință au subliniat necesitatea adoptării unor măsuri stricte de igienă pentru a garanta sănătatea tuturor participanților, înainte de a permite revenirea fanilor în tribune", se arată în comunicatul UEFA.
De la reluarea fotbalului, niciun meci din competițiile UEFA nu s-a disputat cu spectatori. Final 8-ul Ligii Campionilor a fost mutat în Portugalia, la Lisabona, în timp ce ultimele faze din Europa League se dispută în Germania.
Supercupa Europei are loc pe 24 septembrie
Partida va avea loc pe arena Puskas Arena, după ce inițial fusese programată pe Estadio do Dragao din Porto, pe 12 August.
Edițiile viitoare se vor desfășura conform planului: Belfast (2021), Helsinki (2022) și Kazan (2023).
Ungaria a devenit recent gazda mai multor competiții fotbalistice, de la finala UEFA Champions League la fotbal feminin de anul trecut la organizarea finalei Europa League din 2023. La fel ca România, țara vecină va găzdui meciuri de la Euro 2021.
Etichete: suporteri , supercupa europei , uefa , budapesta , pandemia de coronavirus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții