Recordul stabilit de Jurgen Klopp după victoria lui Liverpool cu City + germanul e sigur: ”Cea mai bună echipă din lume”
articol scris de Digi Sport16.04.2022, 23:31
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Liverpool a învins-o, scor 3-2, pe Manchester City și s-a calificat în finala Cupei Angliei.
Jurgen Klopp a bifat și un record personal după meciul de pe Wembley și a devenit primul antrenor care îl învinge pe Pep Guardiola de 10 ori, anunță ESPN.
- 10 victorii, 5 remize și 9 înfrângeri are Jurgen Klopp în meciurile cu echipe antrenate de Pep Guardiola
Jurgen Klopp, după victoria cu Manchester City
După meci, Jurgen Klopp a fost entuziasmat de succesul obținut în fața echipei despre care a spus că e ”cea mai bună echipă din lume”.
”Sunt foarte mândru, e incredibil. Cred că prima repriză a fost una dintre cele mai bune pe care le-am făcut vreodată. Totul a fost perfect, am marcat în momentele potrivite, am jucat un fotbal incredibil în prima repriză. A doua repriză a început cu gol pentru Manchester City și apoi meciul s-a deschis.
Calitatea lui City este foarte mare și s-a văzut asta pe tot parcursul jocului. E foarte greu să câștigi cu Manchester City, dar cu acești jucători e posibil orice.
Deocamdată nu am realizat nimic, suntem doar în finală. Nu vorbesc despre cvadruplă, nu pot să mă gândesc la asta.
Nu cred că avem o săptămână liberă completă înainte de finalul sezonului, totul este dificil, dar cui îi pasă? Am venit aici și am vrut să ajungem în finală. Suntem în al nouălea cer, am învins cea mai bună echipă din lume, așa că este un moment special”, a spus Jurgen Klopp, citat de BBC.
Chelsea sau Crystal Palace, adversarul lui Liverpool din finală
În finala Cupei Angliei, Liverpool va juca împotriva câștigătoarei meciului dintre Chelsea și Crystal Palace, care se dispută duminică.
Formația antrenată de Jurgen Klopp a câștigat deja un trofeu în acest sezon, Cupa Ligii Angliei, și este în cursă și pentru câștigarea UEFA Champions League, acolo unde o va întâlni pe Villarreal în semifinale, și a titlului în Premier League, unde este pe locul doi, la un punct în spatele lui Manchester City.
Etichete: cupa angliei , pep guardiola , jurgen klopp , liverpool - manchester city
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții