Real Madrid, decizie neașteptată în cazul lui Kylian Mbappe! Ce pune la cale Florentino Perez
articol scris de Digi Sport11.11.2021, 17:25
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Real Madrid vrea să se întărească pentru următorul sezon, iar principala țintă a madrilenilor este Kylian Mbappe, jucătorul celor de la Paris Saint Germain, al cărui contract va expira în vara următoare.
Real Madrid a lansat mai multe oferte pentru atacant, însă parizienii le-au refuzat pe toate, în speranța că Mbappe va decide să continue în cele din urmă la PSG.
Real Madrid, decizie neașteptată în cazul lui Kylian Mbappe! Ce pune la cale Florentino Perez
Real Madrid vrea să se asigure că fotbalistul francez va ajunge în cele din urmă pe Santiago Bernabeu.
Astfel, chiar dacă înțelegerea dintre Kylian Mbappe și Paris Saint Germain va expira în luna iunie, iar Real Madrid va putea negocia direct cu fotbalistul peste două luni, potrivit Mundo Deportivo, madrilenii vor să propună o ultimă ofertă echipei din capitala Franței pentru a nu risca intervenția altor echipe care l-ar putea convinge pe jucătorul francez să semneze.
Mbappe este principalul obiectiv al madrilenilor pentru următorul sezon, dar campionul mondial nu este singurul jucător dorit de formația de pe Santiago Bernabeu. Florentino Perez își dorește semnăturile altor trei jucători de top: Paul Pogba, Antonio Rudiger și Erling Haaland.
Contractele lui Paul Pogba și Antonio Rudiger vor expira în vara anului 2022, însă cel al lui Erling Haaland cu Borussia Dortmund se va încheia abia în 2024.
Astfel, dacă vor dori să obțină semnătura norvegianului, madrilenii vor fi nevoiți să scoată din buzunare o sumă impresionantă, dar, potrivit aceleiași surse, Florentino Perez este dispus să facă acest sacrificiu.
Mbappe, hotărât să se despartă de PSG: ”Am anunțat că vreau să plec"
Kylian Mbappe nu se mai ascunde de mult timp și chiar a răbufnit în urmă cu o lună, când a recunoscut ce le-a spus oficialilor echipei.
"Am cerut să plec de la PSG, pentru că, din momentul în care nu mi-am mai dorit prelungirea, am vrut ca clubul să obțină o sumă în schimbul meu, astfel încât să poată aduce un înlocuitor de calitate.
Acest club mi-a dăruit multe, am fost mereu fericit în cei 4 ani petrecuți aici și încă sunt. Le-am transmis celor din club din timp faptul că nu mai rămân, pentru ca ei să aibă timp să reacționeze.
Am vrut ca totă lumea să aibă de câștigat din această afacere, să ne strângem mâinile, dar, le-am spus, de asemenea, că dacă își doresc ca eu să rămân, atunci o voi face. Le-am spus că vreau să plec şi am făcut acest lucru încă de la sfârşitul lunii iulie.
Personal, m-a deranjat faptul că s-a spus că am făcut acest lucru în ultima săptămână a lunii august. I-am anunţat destul de devreme pentru că am vrut ca toată lumea să iasă în câştig, să se facă o afacere bună şi să fim mulţumiţi cu toţii", a declarat Kylian Mbappe pentru RMC Sport.
Etichete: real madrid , psg , kylian mbappe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții