Reacția presei maghiare, după ce Federația de Fotbal anunțase că harta Ungariei istorice se poate afișa pe stadioane
articol scris de Digi Sport22.03.2023, 10:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce Federația Maghiară de Fotbal anunțate faptul că UEFA și FARE au aprobat solicitarea prin care se poate afișa steagul Ungariei istorice pe stadion, presa vecină a preluat imediat informația.
La scurt timp, Federația Română de Fotbal a publicat răspunsul pe site-ul oficial, unde susține că UEFA nu a luat decizia de a permite afișarea hărții Ungariei istorice.
Ce scrie presa din Ungaria, după aprobare UEFA și FARE: ”Ura nu este o pistă!”
Cei de la Nemzetisport au scris despre mesajul postat de Federația Maghiară de Fotbal, dar și despre regulile pe care trebuie să le respecte fanii.
”În ceea ce privește permiterea afișării simbolului istoric, MLSZ (n.r. Federația Maghiară de Fotbal) a solicitat o poziție clară de la UEFA și FARE. Acceptând argumentul MLSZ, cele două organizații au recunoscut că doar culorile hărții istorice a Ungariei și ale benzii Arpad nu constituie un comportament rasist, dar acest lucru nu se aplică simbolurilor și inscripțiilor suplimentare plasate pe drapele, precum și scandărilor fanilor. Pe toate acestea, asociația va permite introducerea drapelelor în următoarele două meciuri”, a notat sursa citată.
Mai mult, jurnaliștii maghiari au avut și un mesaj de transmis pentru suporteri.
”În același timp, fanii noștri ar trebui să știe că dacă un mesaj rasist sau politic este plasat pe drapel, se vor lua măsuri care vor dăuna echipei și fotbalului maghiar.
Pe lângă cele de mai sus, MLSZ le cere tuturor fanilor să se abțină de la toate formele de ură și excludere. Ura nu este o pistă!”, au încheiat cei de la Nemzetisport.
FRF, comunicat după ce maghiarii au anunțat că UEFA le permite afișarea hărții Ungariei istorice la meciuri
”Federația Română de Fotbal consideră protejarea integrității fotbalului ca o valoare fundamentală a modelului european al sportului, ce trebuie respectată de fiecare parte implicată.
FRF a solicitat forului de la Nyon punctul de vedere oficial cu privire la anunțul Federației Maghiare de Fotbal.
Ca urmare a răspunsului primit de la UEFA, facem următoarele precizări:
UEFA nu a autorizat și nu va autoriza afișarea simbolurilor menționate de Federația Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel European.
Considerăm că Federația Maghiară de Fotbal a greșit făcând anunțul respectiv întrucât afișarea acestor simboluri reprezintă o abatere de la prevederile Regulamentului Disciplinar UEFA (mesaje cu conținut provocator și/sau politic), iar FRF va sesiza cu siguranță comisiile disciplinare, dacă va fi cazul.
Federația Română de Fotbal amintește că revizionismul nu este acceptat în fotbal și are încredere în comisiile disciplinare UEFA că vor sancționa afișarea acestui simbol cu potențial de incitare la ură și violență la meciurile din competițiile europene”, se arată în comunicatul oficial, publicat pe FRF.ro.
Ce a anunțat Federația Maghiară de Fotbal
”În ultimele zile, atât UEFA, cât și FARE și-au transmis răspunsurile către federația maghiară, care este pe cale să organizeze cele două meciuri ale naționalei (n.r. cu Estonia și cu Bulgaria, în preliminariile EURO 2024). După cum era de așteptat, cele două organizații continuă să lupte împotriva excluderii rasismului și, prin urmare, vor continua să pedepsească drapelele care poartă un astfel de mesaj constituie abatere disciplinara.
În urma negocierilor, asociația va permite ca drapelele care simbolizează respectul Ungariei istorice și solidaritatea cu suporterii din străinătate, să fie aduse pe stadion, cu următoarele condiții:
• poate reprezenta doar harta Ungariei istorice, nu alte simboluri sau inscripții;
• doar culorile roșu, alb si verde pot fi pe el;
• simbolul trebuie prezentat – in mod obișnuit – datorită conținutului sau controlului de prevenire a incendiilor;
• simbolul din stadion nu poate împiedica suporterii să urmărească meciul netulburați”, se precizează pe site-ul Federației Maghiare de Fotbal.
Etichete: uefa , ungaria , fare , ungaria istorica
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții