Exclusiv Reacţia impresionantă a lui Hanca atunci când a fost întrebat despre naţionala României
10.02.2020, 12:38SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Sergiu Hanca, 27 de ani, şi Cornel Râpă, 30 de ani, traversează o perioadă excelentă în Polonia, cu MKS Cracovia. Echipa celor doi români se află pe locul secund, cu 39 de puncte, la numai două lungimi de liderul Legia Varşovia, după 21 de etape. În ultima etapă, Hanca a marcat din nou.
Hanca i-a dedicat golul soţiei, prezenţă constantă în media poloneză, care este însărcinată şi va avea o fetiţă. Cei doi au împreună şi un băieţel.
Numele lui Hanca a fost pronunţat în mai multe rânduri pentru o posibilă revenire la echipa naţională, dar de când a plecat în străinătate nu a mai fost considerat o soluţie pentru "tricolori".
Reacţia lui Hanca atunci când a fost întrebat dacă suferă că nu e convocat
Poate că alţii s-ar fi declarat deranjaţi că nu l-a mai băgat nimeni în seamă, însă fostul dinamovist a avut un mesaj impresionant.
"Cu mine sau fără mine, îmi doresc enorm şi e foarte important ca echipa naţională să se califice la Campionatul European. ...
M-am întâlnit cu Nicolae Dică şi cu Florin Constantinovici (n.r. secunzii lui Mirel Rădoi) în cantonamentul din Turcia. Doar că noi am început mai târziu pregătirile şi au venit doar la un singur meci amical.
Nu e nimeni obligat să-mi dea explicaţii sau să discute cu mine de ce nu am fost convocat. Sunt sigur că dacă îmi fac treaba la echipa de club, atunci sigur o să se gândească la mine. A declarat şi Mirel Rădoi că va convoca jucătorii care evoluează. Toate lucrurile făcute bine de mine vor fi o consecinţă a revenirii mele la echipa naţională.
În meciul din ultima etapă (n.r. Arka Gdynia - MKS Cracovia 0-1) am alergat puţin peste 11 km. A fost un meci mai special pentru că ne-am antrenat la 15-20 de grade în Turcia şi acum ne-am întors la condiţii grele. Dar în majoritatea dăţilor alerg peste 12 km pentru că meciurile aici sunt de aşa natură că nu poţi să furi, să păcăleşti", a declarat Hanca la Digi Sport Matinal.
Video cu golul marcat de Sergiu Hanca în meciul Arka Gdynia - MKS Cracovia 0-1
- Hanca are 6 goluri marcate şi 4 pase decisive în acest sezon, în 20 de meciuri, pentru MKS Cracovia
- 60.000 de euro a primit Dinamo pentru Hanca ăn ianuarie 2019
- Râpă a marcat trei goluri în 21 de meciuri pentru MKS Cracovia. Râpă şi portughezul Rafael Lopez sunt singurii integralişti de la echipă!
Etichete: nicolae dica , cornel rapa , sergiu hanca , mks cracovia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții