Reacția celor de la RB Leipzig după excluderea celor de la Spartak Moscova din Europa League: ”Încredere totală în UEFA!”
articol scris de Digi Sport28.02.2022, 19:45
SuperLiga: Univ. Craiova - Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Rapid - UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Spartak Moscova urmează să fie exclusă din UEFA Europa League după războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.
Spartak Moscova urma să dispute meciurile din optimile de finală ale competiției împotriva nemților de la RB Leipzig, însă echipa din Bundesliga ar putea avansa direct în faza sferturilor dacă formația rusă va fi exclusă din Europa League.
Reacția celor de la RB Leipzig după excluderea celor de la Spartak Moscova din Europa League: ”Încredere totală în UEFA!”
Președintele celor de la RB Leipzig, Oliver Mintzlaff, a oferit prima reacție după ce s-a aflat că Spartak Moscova urmează a fi exclusă din Europa League.
Mintzlaff a declarat că formația din Bundesliga se va conforma în totalitate deciziilor luate de UEFA, ca urmare a războiului din Ucraina.
”Vom continua să rămânem în contact cu federațiile și avem încredere totală în UEFA și în deciziile luate de aceasta. Credem că meciurile vor fi anulate”, a spus Oliver Mintzlaff, președintele celor de la RB Leipzig.
Spartak Moscova, exclusă din Europa League
Nemții de la Bild anunță că Spartak Moscova urmează să fie exclusă de UEFA din optimile de finală ale Europa League, după ce inițial se anunțase că echipele din Rusia își vor disputa meciurile considerate ”acasă” pe teren neutru.
Decizia urmează să fie oficializată în perioada imediat următoare.
Dacă cei de la Spartak Moscova vor fi excluși din Europa League, atunci RB Leipzig ar urma să se califice direct în sferturile de finală ale competiției.
Spartak Moscova este în acest moment singura echipă din Rusia care mai este angrenată într-o competiție europenană. În mod normal, Spartak Moscova ar fi trebui să joace cu Leipzig în optimi pe data de 10 martie.
Returul optimilor de finală din Europa League este programat să se dispute pe data de 17 martie.
Etichete: rusia , spartak moscova , ucraina , uefa , razboi , rb leipzig
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții