Exclusiv Răzvan Raţ e recunoscător pentru "clinciurile" cu Mircea Lucescu: "Sincer, reacţionez foarte bine la bici"

07.02.2019, 18:58
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

În plin conflict între Mircea Lucescu şi Mircea Rednic, Răzvan Raţ şi-a amintit că, la rândul său, a avut o relaţie de multe ori dificilă cu actualul selecţioner al Turciei. Fostul fundaş stânga al echipei naţionale a înţeles abia după ce şi-a încheiat cariera ce l-a făcut pe tehnician să aibă anumite reacţii.

Raţ a fost elevul lui Lucescu atât la Rapid, cât şi Shakhtar Donetsk, iar în perioada petrecută în Ucraina, cei doi au intrat de mai multe ori în conflict.

"Eu am avut norocul să lucrez foarte mult cu Mircea Lucescu, am învăţat foarte multe. Nu am cum să neg asta. Am învăţat foarte multe ca jucător, dar şi ca om. Dacă eşti băiat deştept, acumulezi informaţii şi bagi la cap. Am câştigat foarte multă experienţă lucrând cu Mircea Lucescu.

Toată lumea ştie că am avut foarte multe clinciuri cu el. Nu le spun conflicte, pentru că cred că există conflicte între un jucător şi un antrenor. În orce conflict jucător-antrenor, jucătorul pierde. E ca la şcoală. Dacă profesorul vrea să te lase corijent...

În fotbal e zicala aia că dacă nu te bagă antrenorul în seamă, nu e bine. Şi atunci, pe de o parte, e foarte bine că eşti certat, pentru că înseamnă că antrenorul vrea mai mult de la tine. Pe de altă parte, şi eu acum văd lucrurile altfel, pentru că într-un fel le vezi când eşti de cealaltă parte a gardului, şi în alt fel când eşti în curte", a spus Raţ, la Digi Sport Special.

Printre episoadele celebre care i-au avut ca protagonişti pe cei doi se numără cel de la finalul unui meci de campionat cu Obolon, când Raţ a fost efectiv bruscat de antrenorul său în timp ce dădea interviuri, şi cel petrecut după o partidă pierdută în faţa Barcelonei, în UEFA Champions League, când Lucescu i-a strigat elevului său în timp ce discuta cu presa să-şi asuma vina pentru două dintre golurile primite.

"Mai sunt şi alte poveşti pe care nu le ştiţi şi care nu-şi au rostul. Sunt fapte consumate, care la momentul respectiv m-au rănit foarte tare, dar dacă nu eşti tare de caracter, cazi. Eu, sincer, reacţionez foarte bine la bici. Dacă eşti băiat deştept, înveţi foarte mult din aceste clinciuri şi te pot ajuta foarte mult. Mircea Lucescu e exigent prin definiţie. Dar ăsta e talentul antrenorului, pentru că fiecare jucător e unic şi la unul merge biciul, la alţii merge vorba... Sunt jucători şi jucători. Antrenorul trebuie să găsească o cale către sufletul jucătorului şi să-l facă să dea totul", a explicat Răzvan Raţ.

Etichete: mircea lucescu , razvan rat , shakhtar donetsk


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Dan Șucu a avut nevoie de doar ZECE minute! Decizia luată în privința lui Mario Balotelli

Volodimir Zelenski a reacționat imediat după marea victorie a lui Oleksandr Usyk: 340.000 de like-uri!

Nota primită de Radu Drăgușin, după nebunia cu NOUĂ goluri din Tottenham - Liverpool. Ce au scris englezii

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

A venit "nota de plată", după Dinamo - Rapid 0-0

Video De neimaginat! Strănepotul lui Mussolini a marcat în Italia și a sărbătorit cu salutul nazist

Foto Direct în TOP! Clasamentul din La Liga unde Andrei Rațiu se află pe podium

Radu Drăgușin, lovit din toate direcțiile. Englezii au tras o concluzie greu de digerat, după Tottenham - Liverpool 3-6

Citeşte şi

Mircea Lucescu s-a răzgândit înaintea startului preliminariilor pentru CM 2026

Alexandru Mitriță a dezvăluit momentul cel mai emoționant al anul 2024: ”Simțeam că trebuie să-l răsplătesc”

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a umplut de rușine! Radu Drăgușin, desființat de englezi citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”