Răzvan Lucescu, un car de nervi după victoria cu Levadiakos. ”Nu sunt orb!”
articol scris de Digi Sport31.01.2023, 08:46
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
PAOK Salonic a învins-o pe Levadiakos, scor 3-2, în etapa a 20-a din campionatul Greciei. Astfel, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (53 de ani) a ajuns la al 10-lea meci la rând fără înfrângere în campionatul din Grecia.
- Răzvan Lucescu primește întăriri de la Mircea Lucescu. Transferul anunțat de PAOK
Răzvan Lucescu, un car de nervi după victoria cu Levadiakos. ”Nu sunt orb!”
Însă, la conferința de presă care a urmat, Lucescu jr a răbufnit și s-a luat de toți cei cere-l critică pe el și pe jucătorii săi.
"Oamenii care îmi răspund, mă atacă. Eu nu atac pe nimeni. Pentru mine, realitatea este cel mai bun argument. Mă atacă, pentru că știu că ceea ce spune Lucescu este realitate.
Nu sunt orb, văd ce se întâmplă cu celelalte grupuri, care îi ajută. Este un tratament diferit pentru noi.
Spune-mi o dată în această ligă că arbitrul ne-a făcut o favoare. Și vezi ce se întâmplă la celelalte echipe.
Sunt nebun să spun când am fost furați de un titlu în 2017-2018? Nu, este realitatea. Când Olympiacos vine să provoace și nu se iau deloc măsuri.
Lasă-ne să jucăm, tratează-ne cu respect. Au echipe bune, jucători buni, dar și sprijinul arbitrilor.
Ei încearcă să manipuleze oamenii cu media, cu televizoarele, dar știu că spun adevărul”, a spus, iritat, Răzvan Lucescu, la conferința de presă.
Situația lui PAOK Salonic
Tiago Dantas a deschis scorul pentru PAOK, în minutul 10 al jocului, dar Thierry Moutinho, fostul jucător de la CFR și FCSB, a egalat în minutul 15, din lovitură de la 11 metri.
Același Tiago Dantas a punctat pentru PAOK în minutul 45+4 și astfel gruparea din Salonic a intrat cu avantaj la pauză.
La reluarea partidei, Konstantinos Koulierakis a punctat pentru 3-1, în minutul 61, iar Triantafyllos Tsapras a redus din diferență, în minutul 66, când de altfel s-a stabilit și rezultatul partidei.
În urma succesului cu Levadiakos, trupa lui Răzvan Lucescu a ajuns la 10 meciuri consecutive fără înfrângere în campionatul Greciei.
În urma rezultatului de pe teren propriu cu Levadiakos, PAOK Salonic se află pe locul trei în campionatul Greciei, cu 42 de puncte.
Levadiakos se află pe poziția a 12-a în campionat, cu 13 puncte din 20 de jocuri disputate.
În runda următoare, PAOKS Salonic se va duela cu rivala Olympiakos, pe data de 5 februarie, de la ora 20:30.
Etichete: razvan lucescu , paok salonic , razvan lucescu paok
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții