Răzvan Lucescu şi-a aflat adversara din finala Ligii Campionilor Asiei! Cine sunt japonezii de la Urawa Red Diamonds
23.10.2019, 19:33SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Răzvan Lucescu, antrenorul celor de la Al Hilal, şi-a aflat miercuri adversara din finala Ligii Campionilor Asiei. Cealaltă semifinală a competiţiei a fost câştigată de Urawa Red Diamonds în faţa celor de la Guangzhou Evergrande, cu 3-0 la general.
Pe teren propriu, în tur, Urawa s-a impus cu 2-0, iar în retur i-au bătut pe cei de la Guangzhou cu 1-0. Guangzhou, antrenată de Fabio Cannavaro, pornea ca favorită în semifinală, graţie diferenţei uriaşe de valoare a celor două loturi. Dacă toţi jucătorii celor de la Urawa valorează aproape 30 de milioane de euro, cei de la Guangzhou fac aproape 77 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Cine este Urawa Red Diamonds, adversara lui Al Hilal
Echipa provine din Japonia şi este antrenată de niponul Tsuyoshi Otsuki. Lotul este format aproape numai din japonezi, cu excepţia a trei brazilieni, Mauricio Antonio, Ewerton şi Fabricio. Cel din urmă este şi cel mai bine cotat fotbalist al echipei, valorând 3,5 milioane de euro, conform celor de la Transfermarkt.
Sezonul trecut, aceştia au terminat pe locul 5 în primul eşalon al fotbalului japonez, dar au reuşit să câştige Cupa Împăratului.
Al Hilal, echipa lui Răzvan Lucescu, s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei
Răzvan Lucescu a ieşit triumfător în semifinala Ligii Campionilor Asiei, disputată împotriva echipei lui Xavi. Al Hilal, clubul antrenat de român, a pierdut dramatic returul contra celor de la Al Sadd, cu 2-4, dar a reușit calificarea în ultimul act, grație rezultatului din tur: 4-1.
Prima repriză a fost una de-a dreptul nebună. Al Dawsari a deschis scorul în minutul 13 pentru antrenorul român, însă apoi a urmat ceva rar întâlnit în fotbal. Echipa lui Xavi a înscris de trei ori în trei minute (intervalul '17 - '20) şi se apropiase la un gol de a trimite meciul în prelungiri.
Totuşi, Gomis a punctat în minutul 25 şi i-a readus liniştea lui Lucescu, dar doar până spre finalul meciului. În minutul 90+3, Koukhi a marcat pentru 4-2, iar echipa lui Xavi mai avea nevoie de un gol pentru a se califica graţie golurilor din deplasare.
A fost 6-5 la general, iar trupa lui Răzvan Lucescu va juca în finală cu câştigătoarea dintre Urawa şi Guanghzou Evergrande (2-0 în tur).
Etichete: razvan lucescu , al hilal , urawa red diamonds , razvan lucescu al hilal , razvan lucescu liga campionilor asiei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții