Oficial Răzvan Lucescu, adversar de top la următorul meci! Fostul antrenor al lui Ramos și al lui Rakitic a semnat cu Olympiacos
articol scris de Digi Sport11.02.2024, 19:04
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Răzvan Lucescu (54 de ani), care și-a prelungit recent contractul cu PAOK, va avea parte de un adversar de top pe banca tehnică la următorul meci din campionatul Greciei.
PAOK se va duela cu Olympiacos în etapa cu numărul 23 din campionat, iar următoarea adversară a echipei lui Răzvan Lucescu și-a prezentat noul antrenor.
Jose Luis Mendilibar, prezentat oficial la Olympiacos
- Meciul PAOK – Olympiacos este programat duminică, 18 februarie, de la 20:30.
Este vorba despre Jose Luis Mendilibar, cel care a antrenat-o până la jumătatea lunii octombrie pe Sevilla, formație unde i-a avut sub comanda sa pe Sergio Ramos sau pe Ivan Rakitic.
După patru luni în care a fost liber de contract, Mendilibar a decis să revină în antrenorat și a ales să semneze cu Olympiacos.
Grecii au făcut anunțul oficial în cursul zilei de duminică.
”Îi urăm bun venit noului nostru antrenor, Jose Luis Mendilibar!”, a fost anunțul făcut de clubul din Grecia.
Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul cu PAOK
Răzvan Lucescu și-a prelungit contractul cu cei de la PAOK Salonic, după cum a anunțat gruparea din Grecia.
Trupa pregătită de tehnicianul român este pe prima poziție în campionatul Greciei și a ajuns în ”careul de ași” al Cupei. În plus, PAOK s-a calificat în optimile de finală ale Conference League.
PAOK Salonic a anunțat prelungirea contractului cu Răzvan Lucescu pe încă trei sezoane prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale.
”Breaking News. Generalul Răzvan Lucescu va fi antrenorul nostru până în iunie 2027”, a transmis PAOK Salonic, pe Facebook.
Potrivit noii înțelegeri, salariul întregului staff al lui Lucescu Jr. va crește de la 1,8 milioane de euro la două milioane anual.
Etichete: razvan lucescu , paok , olympiacos , jose luis mendilibar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții