Rafael Leao, avertizat în privința unei mutări la Real Madrid sau Manchester City
articol scris de Digi Sport03.01.2023, 09:35
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Rafael Leao (23 de ani) a fost cel mai bun jucător al lui AC Milan în ultimul an și jumătate, iar portughezul a atras atenția mai multor cluburi importante din Europa.
Real Madrid, Manchester United, Manchester City și Chelsea sunt echipele care îl urmăresc atent pe Rafael Leao.
Rafael Leao, avertizat. Sfatul primit de la Inzaghi
Filippo Inzaghi, fostul atacant al lui AC Milan și actualul antrenor de la Reggina, este de părere că Rafael Leao ar trebui să cântărească atent orice decizie va lua în privința viitorului său.
”Dacă aș fi el, aș rămâne. Pentru mine, Milan a fost întotdeauna cel mai bun club. Să port tricoul, să joc pe San Siro.
Leao este puternic, dar poate fi și mai puternic. Sper că se va convinge. Aici el poate fi protagonist, în centrul proiectului.
Riscul este ca la City sau la Real să ajungă apoi să fie unul dintre mulți (n.r jucători de lot). Dacă aș putea să-i dau un sfat, i-aș spune să devină un punct de referință pentru AC Milan, ceva unic”, a spus Filippo Inzaghi, potrivit Corriere della Serra.
Zlatan Ibrahimovic, avertisment pentru Rafael Leao: "Dacă faci altă alegere, trebuie să o iei de la zero"
Starul suedez e convins că, deși Leao e vedetă pe San Siro, el ar putea deveni rezervă pe Stamford Bridge, în cazul unui eventual transfer.
"Leao este foarte, foarte important pentru noi. El este unul dintre acei jucători care fac diferența. El a fost cel mai bun jucător din Serie A în sezonul trecut, se descurcă bine.
Dacă faci altă alegere, trebuie să o iei de la zero. Când a ajuns aici, el nu era un jucător care să facă diferența. Apoi, el a crescut și acum are o mare încredere.
Antrenorul Pioli îi dă mereu libertatea să facă ce vrea. Aceste situații, la o altă echipă, nu ți se întâmplă imediat, depinde de tine, trebuie să-ți creezi aceste situații", a spus Zlatan Ibrahimovic, potrivit publicației Goal.
Milan cere 100 de milioane de euro pentru Rafael Leao
Atât Chelsea, cât și Manchester United, ambele sunt dispuse să ofere o sumă mare pentru Leao, însă Milan nu vrea să scadă din prețul cerut, 100 de milioane de euro.
Leao este extremă stânga la bază, însă poate ocupa și postul de atacant central, așa cum a făcut-o în trecut.
Deși milanezii i-au fixat un preț portughezului, preferința italienilor este de a-l păstra pe Leao, care a avut o contribuție uriașă în lupta la titlu din sezonul trecut.
În acest sens, directorul tehnic al lui AC Milan, Paolo Maldini, s-a întâlnit recent cu atacantul, iar primele discuții pentru prelungirea contractului au fost "pozitive".
Rafael Leao mai are contract cu AC Milan până în vara lui 2024.
Etichete: ac milan , filippo inzaghi , rafael leao , rafael leao ac milan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții