Radu Drăgușin a vorbit despre viitorul său! În ce campionat i-ar plăcea să joace
articol scris de Digi Sport21.06.2023, 22:34
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Radu Drăgușin (21 de ani) a avut parte de un sezon excepțional la Genoa, formație alături de care a reușit să promoveze în Serie A și a avut evoluții apreciate și alături de naționala României la meciurile din preliminariile pentru EURO 2024.
După meciurile echipei naționale, Radu Drăgușin a vorbit despre viitorul său. În sezonul recent încheiat, fundașul echipei naționale a evoluat la Genoa, sub formă de împrumut de la Juventus, însă românul a impresionat, iar ”Grifonii” s-au decis să achite suma de transfer de 5,5 milioane de euro.
Radu Drăgușin: ”M-aș vedea jucând în Premier League, de ce nu?”
Astfel, Drăgușin va evolua în sezonul următor alături de Genoa în Serie A. Totuși, fotbalistul a fost dorit și la echipe din Premier League și din Bundesliga.
Întrebat despre acest aspect, Radu Drăgușin a mărturisit că și-ar dori să evolueze la un moment dat în cel mai puternic campionat al lumii, însă în acest moment vrea să joace în continuare la Genoa.
”Premier League este un campionat foarte puternic, în care m-aş vedea jucând, de ce nu? Totul este posibil. Eu mă văd jucând în continuare la Genoa, vreau să rămân acolo”, a declarat Radu Drăgușin, conform AS.ro.
Genoa nu îi dă voie lui Radu Drăgușin la EURO 2023 U21
Potrivit presei italiene, Genoa i-a interzis lui Drăgușin să participe la turneul final organizat de România și Georgia.
"Grifonii" vor disputa un cantonament de vară la Moena, începând cu 10 iulie, iar italienii doresc ca Drăgușin să fie odihnit la momentul reunirii echipei. EURO 2023 U21 e programat în perioada 21 iunie - 8 iulie.
Astfel, fundașul central ratează turneul final, o lovitură puternică pentru țara noastră, având în vedere că Drăgușin a avut evoluții bune inclusiv în tricoul selecționatei de seniori.
Etichete: oferte , genoa , radu dragusin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții