Probleme pentru Niță, înaintea debutului oficial la Sparta Praga. "Nu știe jucătorii"
16.02.2018, 19:06SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Florin Niță a fost adus de urgență la Sparta Praga după ce portarul ceh Martin Dubravka a plecat în Premier League, la Newcastle. Niță are mai puțin de 3 săptămâni de când se antrenează cu noua lui echipă. Antrenorul italian Andrea Stramaccioni se gândește să-l titularizeze pe fostul portar de la FCSB încă din prima etapă, în meciul de pe teren propriu cu Slovan Liberec, formație aflată pe locul 4 în prima ligă.
"Legat de Niță am o îngrijorare. Încerc să-l ajut cu cât mai multe informații și materiale video pentru că nu știe atacanții de aici și nu cunoaște cammpionatul. Am avut aceeași problemă în Italia unde am lucrat cu grecul Karnezis, brazilianul Julio Cesar și cu slovenul Handanovic. Când portarul nu este din țara din care se dispută campionatul, la fiecare meci ai aceeași problemă. Nu știe jucătorii şi uneori, doar cu materiale video, nu este ușor. La Sparta era un obicei. Portarul să fie de naționalitate cehă, dar nu era niciunul, de un nivel bun, disponibil. Primul nume a fost Niță”, a declarat antrenorul echipei Sparta Praga. (VIDEO CU NITA LA SPARTA PRAGA)
Niță a costat 2 milioane de euro. Așa spune Gigi Becali. Jurnaliștii cehi au alte cifre. Ei susțin că transferul s-a realizat pentru 1.350.000 de euro, iar diferența până la 2 milioane ar fi bonusuri pe care Sparta trebuie să plătească celor de la FCSB în funcție de performanțele cu Niță pe teren. (VIDEO CU MOMENTUL IN CARE NITA SE DESPARTE IN LACRIMI DE COLEGII DE LA FCSB)
Cât îl privește pe Stanciu, noul decar al echipei va începe titular campionatul. Stramaccioni a încercat să-i ferească pe Stanciu și Kanga, celălalalt fotbalist adus să joace la mijlocul terenului, care au spus că cei doi jucători s-ar putea să nu se adapteze în Cehia pentru că sunt cam scunzi.
"Știu că în Cehia sunt foarte apreciați jucătorii mai înalți, chiar și peste 1.90, dar acesta este drumul nostru", a declarat Andrea Stramaccioni .
Cehii scriu că Vătăjelu va începe pe bancă în acest campionat. În locul său va juca israelianul Tal Ben Haim care a înscris 6 goluri în partidele de pregătire. Sparta Praga se află pe locul 5 în campionat.
Etichete: sparta praga , florin nita , nicolae stanciu , florin niţă transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții