Mohamed Salah/ Foto: Profimedia Images

Prima reacție a lui Mohamed Salah după ce Egipt a ratat calificarea la Cupa Mondială

articol scris de Digi Sport
31.03.2022, 11:17
  • SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1

Egipt a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Qatar, după ce a pierdut la loviturile de departajare împotriva reprezentativei din Senegal.

La finalul celor 120 de minute, scorul meciului Senegal-Egipt a fost 1-0, acelaşi ca la meciul tur, numai că atunci a câştigat Egipt. Golul a fost marcat de Hamdi Fathi, în minutul 4, în propria poartă.

Astfel, s-a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde Salah a ratat penalty-ul primul penalty, orbit de laserele suporterilor din tribună.

Prima reacție a lui Mohamed Salah după ce Egipt a ratat calificarea la Cupa Mondială

Salah a ținut să le mulțumească colegilor săi pentru determinare și și-a încheiat discursul cu o exprimare care lasă loc de multe interpretări, cu privire la retragerea sa din naționala Egiptului.

"V-am spus înainte de retur că sunt mândru să joc alături de voi, sunteți unii dintre cei mai dedicați jucători alături de care am jucat. Am jucat alături de generația anterioară, cu Wael Gomaa și Mohamed Aboutrika, apoi cu Abdallah El-Said și următoarea generație. Pot să spun că sunt fericit cu actuala generație.

Sunt mândru de faptul că am jucat alături de voi și ce s-a întâmplat nu a fost în mâinile noastre, pentru că au fost lovituri de departajare, pentru a doua oară. Nu sunt prea multe lucruri pe care pot să le spun, dar a fost un privilegiu să joc alături de voi, fie că voi fi aici sau nu", a spus Mohamed Salah, citat de Goal.com.

Mohamed Salah nu a scăpat de furia fanilor senegalezi! Cum a ieșit de pe teren jucătorul lui Liverpool

Salah a continuat să fie victima celor din tribune și după finalul partidei. Fotbalistul "cormoranilor" a ieșit escortat de pe gazon, însă, în drumul spre vestiare, suporterii au aruncat cu diverse obiecte în direcția căpitanul Egiptului.

Etichete: egipt , mohamed salah


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare, având capacitatea de a utiliza imigrarea ilegală şi alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminică premierul italian Giorgia Meloni, potrivit Reuters.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Volodimir Zelenski nu s-a abținut: gluma făcută, cu trimitere la ajutorul militar al Londrei pentru Ucraina

Exclusiv ”Gigi, ai făcut o achiziție foarte bună!” Primul transfer din 2025 al FCSB-ului, elogiat

OUT de la Genoa! Italienii anunță prima "victimă" a lui Dan Șucu

Lovitura carierei: îl vor pe Ianis Hagi!

”E disperat”. Scoțienii s-au convins de Ianis Hagi, după meciul lui Rangers cu Dundee FC

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Video Două cartonașe roșii la Dinamo - Rapid! Scandal în finalul derby-ului de pe Arena Națională

Gata! Ioan Varga i-a spus ”NU” clar: ”Este exclus”

Video Dinamo - Rapid 0-0. ”Nebunie” fără goluri pe Arena Națională: două eliminări în prelungiri

Ange Postecoglu a reacționat după Tottenham - Liverpool 3-6

Citeşte şi

Motivul pentru care Federico Chiesa a fost exclus din lot împotriva lui Tottenham

Plângere la FIFA împotriva vedetei de la Rapid

PEROZTânăra cu cele mai lungi picioare din lume, misiune imposibilă să-și găsească un iubit sau blugii potriviți: "Mi-am urât înălțimea"

FILM NOWI-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată pe actorul Justin Baldoni

Ce se întâmplă cu Dan Petrescu. Neluțu Varga îi dă vestea, chiar de ziua lui citeşte ştirea pe Prosport.ro

S-a terminat marele meci dintre Usyk și Tyson Fury! Decizie unanimă a arbitrilor citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu preferă o viață discretă

Digi World

O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de persoane din lume. Beandri a îmbătrânit prematur

Digi Animal World

Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate concursurile”