Oficial Președintele Federației a demisionat
articol scris de Digi Sport22.11.2024, 10:52
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Preşedintele Federaţiei Austriece de Fotbal (OeFB), Klaus Mitterdorfer, şi-a dat demisia joi, pe fondul tensiunilor interne şi a neînţelegerilor, în special, cu antrenorul echipei naţionalei, germanul Ralf Rangnick.
Klaus Mitterdorfer a demisionat din fruntea Federației
”Mitterdorfer a decis să părăsească funcţia de preşedinte cu efect imediat”, a informat OeFB într-un scurt comunicat publicat pe site-ul său oficial, în care promite că va decide ''prompt'' asupra următorilor paşi care trebuie întreprinşi.
Nota este însoţită de declaraţii ale lui Mitterdorfer, în care demisionarul în vârstă de 59 de ani face aluzie la ''defăimări şi acuzaţii personale din ultimele săptămâni'', în principal în culise, care au reprezentat ''o povară grea'' pentru el, familia sa şi pentru ''întreaga federaţie în ansamblu''.
”Întotdeauna am încercat să văd imaginea de ansamblu, să acţionez constructiv în beneficiul fotbalului şi să am un efect unificator în conformitate cu valorile mele. Nu am reuşit (sau nu am mai reuşit) şi, prin urmare, a venit momentul să trag consecinţele'', a explicat Mitterdorfer, potrivit Agerpres.
Potrivit agenţiei austriece APA, demiterea iminentă a directorului general al federaţiei, Bernhard Neuhold, decisă recent de Mitterdorfer, a declanşat critici puternice din partea lui Rangnick şi a jucătorilor săi.
Austria s-a calsat pe locul doi în Grupa B3 din Liga Națiunilor și va lupta în play-off pentru accederea în Liga A.
Etichete: austria , ralf rangnick , klaus mitterdorfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții