”Președintele a fugit ca un hoț în noapte!” Scandal uriaș în Olanda din cauza anulării sezonului: ”Teatru de păpuși”
24.04.2020, 20:52Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Federația de Fotbal din Olanda a decis ca actuala ediție de campionat din Eredivisie să fie încheiată fără a fi declarată vreo campioană. Totodată, s-a hotărât că nimeni nu retrogradează și nicio echipă din liga secundă nu promovează.
Revolta clubului de pe locul doi în divizia secundă
Vestea a provocat un scandal uriaș. Clubul De Graafschap, care se afla pe poziția a doua în divizia secundă, la șapte puncte de poziția a treia, s-a revoltat.
”E clar cum s-a luat decizia”, a ”tunat” Hans-Martijn Ostendorp, directorul general al clubului din Doetinchem. ”Un teatru de păpuși. Întâi s-au discutat mai multe scenarii, apoi s-a venit cu soluția asta”, a continuat el.
”Întâi s-a zis că se va urma linia propusă de UEFA. Apoi au fost întrebate cluburile, rezultatul a fost 16 voturi împotrivă și 9 pentru. Dar apoi au procedat exact invers”, a mai zis Ostendorp.
”A fugit ca un hoț în noapte!”
Conducătorul lui De Graafschap a avut cuvinte dure și pentru Eric Gudde, liderul Federației. ”A anunțat decizia, a spus că nu va retrograda și nu va promova nimeni, apoi a închis videoconferința. A fugit ca un hoț în noapte.
De ce? Simplu, pentru că decizia asta nu poate fi explicată. E clar că Federația consideră liga a doua un campionat de amatori”, a afirmat Hans-Martijn Ostendorp, care a adăugat că va întreprinde și o acțiune legală în curând.
Cambuur, liderul din liga a doua încă din luna octombrie, se află în aceeași situație cu De Graafschap. ”E cea mai mare rușine din istoria fotbalului olandez”, a spus antrenorul lui Cambuur, Henk de Jong.
Ambele grupări vor începe sezonul viitor tot în divizia secundă, conform hotărârii luate astăzi de Federație.
Etichete: olanda , scandal , eredivisie , de graafschap , campioana olanda
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții