Presa arabă: Demisia lui Reghecampf era cerută de club şi de suporterii lui Al-Wasl. De ce nu l-au dat afară
articol scris de Digi Sport20.10.2020, 12:22
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Plecarea antrenorului Laurenţiu Reghecampf a fost salutată de suporterii echipei Al-Wasl şi de conducerea clubului, scrie siteul kooora.com, citat de Adevărul.
Reghecampf a demisionat de la formaţia din Emiratele Arabe Unite după ce a pierdut cu 1-4 meciul de pe teren propriu cu Bani Yas, formaţia antrenată de românul Daniel Isăilă.
„Fanii lui Al-Wasl au salutat vestea pe reţelele sociale, considerând-o drept cel mai mare câştig al acestui început de sezon. Bucuria lor a venit după doi ani şi jumătate de suferinţă, în care au cerut, în mod repetat, plecarea antrenorului“, scriu cei de la kooora.com.
Reghecampf a fost protejat de o clauză care îi aducea o despăgubire foarte mare
„În doi ani şi jumătate, rezultatele înregistrate de Al-Wasl au fost din ce în ce mai slabe în toate competiţiile. Managementul clubului însă nu putea renunţa la antrenor, din cauza unei clauze din contract, potrivit căreia ar fi trebuit să-i dea despăgubiri financiare uriaşe.
- despre Reghecampf se vehiculează că ar putea reveni la FCSB, dar apropiaţii antrenorului neagă acest lucru
Al-Wasl a aşteptat până în luna octombrie, când această clauză a expirat. Iar după ce echipa a pierdut meciul cu Bani Yas, şefii l-au convins pe antrenor să-şi dea demisia.
Mandatul lui Reghecampf la Al-Wasl va rămâne în istorie, din cauza unor înfrângeri usturătoare şi, ca un amănunt amuzant, majoritatea lor au fost legate de cifra 5. De exemplu, în 2019, a pierdut cu 1-5 şi 0-5 în faţa irakienilor de la Al-Zawraa. Apoi, în faţa echipelor din Emirate, a avut înfrângeri cu 1-5 cu Shabab Al-Ahli de două ori şi cu Al-Ain şi Sharjah “, mai scriu arabii.
- 3,5 milioane de dolari pe sezon era salariul lui Reghecampf la Al Wasl. Contractul său exipra anul viitor.
- 55 de meciuri a avut Reghecampf la Al-Wasl, unde a fost numit la 6 ianuarie 2019: 22 de victorii, 9 egaluri şi 24 de înfrângeri
- În iulie, clubul a micşorat salariile cu 40 la sută din cauza situaţiei declanşate de COVID-19. Colaboratorii lui Reghe, Ion Manu, Toni Petrea şi Thomas Neubert au ales să plece de la echipa din EAU
Daniel Isăilă, prima reacție după plecarea lui Laurențiu Reghecampf de la Al Wasl
Antrenorul care a grăbit plecarea lui Reghe a fost Daniel Isăilă, cel care l-a învins cu 4-1. Fostul selecţioner la la România U21 a discutat cu compatriotul său înainte şi după meciul direct, dar nu ştie ce l-a determinat să renunţe.
”Eu am vorbit cu el și înainte și după meci, m-a surprins (n.r. că a plecat), dar el știe mai bine ce planuri sau probleme personale are.
Chiar nu știu de ce a plecat, nu pot comenta, singurul poate spune un motiv clar este Laurențiu. Nu știu dacă i-am surprins în meciul direct, dar noi am jucat foarte bine tactic, puteam marca chiar de mai multe ori. El avea o echipă cu jucători extrem de valoroși”, a declarat Daniel Isăilă, la emisiunea Liga Digi Sport.
Etichete: laurentiu reghecampf , daniel isaila , demisie reghecampf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții