Plecat de la Real Madrid, Gareth Bale a fost întrebat despre retragere! Ce răspuns a dat galezul
articol scris de Digi Sport05.06.2022, 13:54
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gareth Bale (33 de ani) a anunțat zilele trecute că s-a despărțit de Real Madrid, după nouă ani petrecuți la formația de pe "Santiago Bernabeu".
Plecat de la Real Madrid, Gareth Bale a fost întrebat despre retragere! Ce răspuns a dat galezul
Cu un viitor incert în momentul de față, despre Bale s-a spus chiar că ar putea să își încheie cariera la doar 33 de ani. Întrebat despre acest aspect, fotbalistul galez a dat răspunsul pe loc și a ținut să îi liniștească pe toți simpatizanții săi.
"Cred că este foarte puțin probabil”, a fost răspunsul scurt al lui Gareth Bale, potrivit AS.com.
- Șapte meciuri și un singur gol a reușit Bale în ultimul sezon pentru Real Madrid, în cele 56 de jocuri disputate de "galactici"
- 3 milioane de euro este cota de piață din acest moment a lui Gareth Bale, un fotbalist pe care Real Madrid plătea 101 milioane de euro în anul 2013, după transferul de la Tottenham
Cele patru opțiuni ale lui Gareth Bale, după ce și-a anunțat plecarea de la Real Madrid
Cel mai probabil, dacă Gareth Bale va semna în perioada următoare cu o echipă de club, aceasta ar putea fi ultima din cariera galezului. Prima opțiune a acestuia ar fi să semneze cu Cardiff City, formația galeză care evoluează în Championship și care a terminat în ultiml sezon pe locul 18 campionatul.
Aston Villa ar putea fi a doua opțiune a lui Gareth Bale, având în vedere că Steven Gerrard, antenorul echipei, are nevoie de noi forțe în atacul formației sale, notează britanicii de la Express.
A treia opțiune a lui Gareth Bale este reprezentată de un transfer la Newcastle. Noii investitori ai clubului vor să semneze un nume mare în această vară, iar galezul ar fi considerat o opțiune.
Ultima opțiune a lui Bale este retragerea din cariera de fotbalist. Britanicii iau în calcul această idee în cazul în care Țara Galilor ratează prezența la Campionatul Mondial din Qatar, mai scrie sursa citată.
Etichete: real madrid , gareth bale , retragere bale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții