Pep Guardiola a găsit înlocuitorul lui Leroy Sane! Fotbalistul care poate ajunge la Manchester City
04.06.2020, 23:35SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Manchester City ar putea pierde, în următoarea perioada de transferuri, unul dintre titularii din mandatul lui Pep Guardiola, Leroy Sane, dorit de Bayern Munchen.
Pep Guardiola a identificat deja, conform Superdeporte, înlocuitorul perfect pentru Leroy Sane, în cazul revenirii în Bundesliga a mijlocașului german. Ferran Torres, ”extrema” de 20 ani a celor de la Valencia ar putea ajunge la Manchester City, fotbalist al cărui stil de joc este apreciat de tehnicianul spaniol.
Ferran Torres, înlocuitorul lui Leroy Sane la Manchester City
Ferran Torres, fotbalist crescut la centrul de copii și juniori al celor de la Valencia, a fost, din momentul în care a făcut pasul la echipa de seniori, în 2018, unul dintre jucătorii de bază ai clubului de pe ”Mestalla”.
La 20 de ani, mijlocașul de bandă spaniol are deja 88 de meciuri oficiale pentru echipa mare a Valenciei, iar în actuala stagiune a marcat șase goluri și a oferit șapte pase decisive în cele 35 de apariții în toate competițiile.
Alături de Ferran Torres, pe lista lui Pep Guardiola pentru posibilul înlocuitor al lui Leroy Sane s-ar afla și Adama Traore, de la Wolverhampton, Kingsley Coman, mijlocașul lui Bayern, și Leon Bailey, ”extrema” celor de la Bayer Leverkusen.
Etichete: pep guardiola , transferuri manchester city , ferran torres
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții