PAOK, învinsă de Giannina, 0-1. Nouă meciuri la rând fără victorie pentru echipa lui Răzvan Lucescu
articol scris de Digi Sport08.05.2022, 21:27
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Răzvan Lucescu (53 de ani) a pierdut un nou meci pe banca celor de la PAOK Salonic, în campionatul de fotbal al Greciei.
Echipa românului a fost învinsă în deplasarea de la Giannina, scor 0-1, într-un meci din play-off-ul campionatului elen.
Răzvan Lucescu, nouă meciuri fără victorie pe banca lu PAOK
În urma eșecului cu Giannina, Răzvan Lucescu a ajuns la nouă meciuri la rând în care nu a mai înregistrat nicio victorie pe banca echipei din Salonic.
Unicul gol al întâlnirii dintre cele două formații a fost marcat de către Jan-Marc Schneider, în minutul 77, din pasa lui Peersman. Gazdele au mai avut și două goluri anulate pentru ofsaid.
Pentru formația lui Răzvan Lucescu, Alexandru Mitriță a evoluat ca titular, dar a fost schimbat în minutul 64 al întâlnirii cu englezul Akpom.
În urma rezultatului cu Giannina, PAOK Salonic a rămas pe locul secund în Super League, cu 60 de puncte. Gazdele se află pe locul șase în play-off, cu 46 de puncte.
Ultima victorie obținută de Răzvan Lucescu cu PAOK Salonic a fost pe data de 20 martie, scor 1-0 cu AEK Atena, în campionat.
Etichete: razvan lucescu , paok salonic , super league , play-off grecia , giannina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții