Omrani, ironizat după ce a refuzat FCSB-ul. ”Mă îndoiesc că va obține 600.000 de euro pe an”
articol scris de Digi Sport23.08.2022, 14:03
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Billel Omrani (29 ani) este aproape de a semna cu ES Setif, din prima ligă a Algeriei. Pe Omrani l-a vrut insistent și Gigi Becali la FCSB, dar vârful de atac a ținut la preț și tranzacția a căzut.
Omrani, ironizat după ce a refuzat FCSB-ul. ”Mă îndoiesc că va obține 600.000 de euro pe an”
”Omrani, îmi plăcea. Nu știu dacă a semnat sau nu. A cerut salariu mare, vreo 50.000 pe lună. Nu dau eu așa ceva”, a spus Gigi Becali.
Oficialii clubului îl vor pe atacantul francez, dar recunosc problema majoră cu care se confruntă și anume salariul fostului jucător de la CFR Cluj. Totuși, cei de la derbypresse.dz susțin că Omrani ar putea semna, mai ales că acesta a debutat recent pentru naționala Algeriei în amicalul cu Iran, 2-1.
”Mă îndoiesc că va obține acolo un salariu de 600.000 de euro pe an. Dacă mergea la FCSB, chiar și cu bani la semnătură, 100-200.000 de euro, și cu 25.000 de euro pe lună, tot ar fi ajuns undeva la 400.000 de euro.
Eu cred că a greșit și și-a jucat cartea asta cu jucătorul care este dorit de toată lumea și are niște pretenții financiare exagerate. Până la urmă a ajuns în Algeria și în Algeria mă îndoiesc că este foarte bine plătit”, a spus Liviu Ganea la Pro Arena.
”Șomerul” Billel Omrani are probleme! Lista pe care a fost inclus fostul atacant de la CFR Cluj
Algerienii au anunțat, de altfel, această situație delicată la nivel de echipă națională. O parte dintre jucători a rămas fără echipă încă de la finalul sezonului trecut, iar printre aceștia se află și Omrani.
Planurile nu i-au ieșit atacantului, astfel că acesta pare nevoit acum să își găsească o echipă cât mai repede, mai ales că perioada de mercato este pe final.
”Câțiva internaționali algerieni au probleme care îi vor ține departe de naționala Algeriei. Acești jucători vor trebui să găsească rapid soluții pentru a putea fi convocați de Djamel Belmadi (n.r. selecționerul Algeriei)”, au notat cei de la Fennec Football.
Algerienii au alcătuit și o listă cu jucătorii liberi de contract: Rais M’Bolhi, Islam Slimani, Adlene Guedioura, Sofiane Feghouli, Farid Boulaya, Riyad Boudebouz, Isaac Belfodil, Oussama Darfalou, Billel Omrani și Faouzi Ghoulam.
Omrani a câștigat cinci titluri consecutive alături de CFR Cluj, iar în primăvară, atacantula fost convocat în premieră la naționala Algeriei, pentru meciurile cu Uganda și Tanzania, din preliminariile Cupei Africii.
Etichete: gigi becali , billel omrani , omrani fcsb , omrani algeria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții