Olăroiu: "Am mers în China pentru că ideea de a lua o echipă de la Capello era grozavă". Ce obiectiv are în 2019
24.11.2018, 15:48Campionii Digi Sport: Edward Iordanescu, marți, 19:30, DGS 1
Premier League: Brentford - Arsenal, miercuri, 19:30, DGS 1
Cosmin Olăroiu nu a reuşit să o califice pe Jiangsu Suning în Liga Campionilor Asiei, însă va continua la echipa chineză şi în 2019. Într-un interviu acordat presei din China, tehnicianul român a vorbit despre primul an petrecut în această ţară şi despre ambiţiile pe care le are în următorul sezon.
Oli l-a înlocuit pe Fabio Capello, după ce Jiangsu a avut un început de campionat neconvingător. În cele din urmă, echipa a terminat pe locul 5, ceea ce reprezintă obiectivul minim şi în stagiunea viitoarea.
"Am venit în China pentru că era o provocare şi pentru că ideea de a prelua o echipă de la Capello era grozavă", a spus fostul antrenor al Stelei, care a primit o ofertă de a-şi prelungi contractul.
Antrenorul de 49 de ani este convins că are toate condiţiile necesare pentru a avea succes la actuala sa echipă. "Suning este un brand de încredere în toată lumea, mai ales după ce a preluat Inter Milano. Iar jucătorii noştri sunt disciplinaţi", a explicat Olăroiu.
Patronul lui Jiangsu îl consideră pe Olăroiu o garanţie
Cosmin Olăroiu este considerat o garanţie în încercarea clubului de a cuceri titlul în sezonul viitor. Românul a primit asigurări chiar din partea patronului Zhang Jindong, acelaşi care este şi proprietarul lui Inter Milano.
Omul de afaceri, unul dintre cei mai bogaţi din China, s-a întâlnit cu echipa la finalul campionatului şi a concluzionat că sezonul lui Jiangsu a fost unul acceptabil. Totodată, principala responsabilitate pentru neîndeplinirea obiectivului a fost pusă în seama conducerii clubului, considerată vinovată pentru campania de achiziţii slabă.
Totuşi, Zhang a cerut oficialilor din club să pregătească repede un plan pentru 2019, an în care principalul obicetiv este titlul în China.
Etichete: cosmin olaroiu , jiangsu suning , olaroiu china
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții