Galerie Foto Oficial! Marius Șumudică a semnat noul contract
28.10.2019, 14:50SuperLiga: 'U' Cluj - Farul, duminică, 16:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - FCSB, duminică, 21:00, DGS 1
E oficial. Marius Șumudică a semnat noul contract cu Gaziantep. Tehnicianul român și-a prelungit înțelegerea cu turcii până în 2021. Antrenorul de 48 de ani a semnat în vara acestui an cu nou promovata din Turcia.
Marius Șumudică, care a fost ofertat și de echipe din Arabia Saudită, a semnat un nou contract cu Gaziantep, pe încă un sezon, valabil până în vara lui 2021. Dincolo de rezultate, diriguitorii grupării din prima ligă a Turciei sunt foarte mulțumiți și de modul de lucru al tehnicianului român, dar și de atmosfera din cadrul lotului.
În acest moment, echipa lui Șumudică se află pe locul 10, în prima Ligă din Turcia, după 9 etape disputate.
Galerie Foto
Prima reacție a lui Șumudică după ce a semnat noul contract
Românul a explicat de ce a făcut această alegere, după remiza cu Antalyaspor, scor 1-1, dar a comentat și pe seama zvonurilor potrivit cărora s-ar afla pe lista FRF pentru a-l înlocui pe Cosmin Contra.
”Contractele mi le fac fără să fiu disperat după clauze și în așa fel încât să pot pleca în condiții normale și pe o sumă decentă. Am avut oferta de a reveni în Golf, acum două săptămâni, dar nu am vrut. Am un nume bun acolo, nu aveam niciun fel de problemă să mă duc, numai că îmi place Turcia ca și campionat, suporteri, presă. Aici trăiești fotbal, simți că ești antrenor.
Săptămâna trecută au venit bașkanii de la Gaziantep și mi-au propus un nou contract, în condiții financiare bune, așa că am acceptat. Mă simt și eu mândru, mai ales că sunt singurul antrenor român din primele trei ligi ale Turciei. Sigur, în liga a doua și a treia nu au voie străinii, așa e regula la ei.
Spre exemplu, Gigi Mulțescu poate antrena, pentru că are cetățenie. Sau, trebuie să ai patru cinci ai de continuitate aici și atunci primești dreptul de a antrena și în ligile inferioare. Până la urmă, Turcia este o țară foarte mare cu foarte mulți antrenori cu licență Pro și se protejează și ei”, a spus Șumudică.
48 de ani are Marius Șumudică.
Etichete: marius sumudica , sumudica , gaziantep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții