OFICIAL | Andreas Dumitrescu a fost prezentat la Slavia Praga: "Un mare pas înainte"
articol scris de Digi Sport05.09.2023, 07:59
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Luni seara, Slavia Praga a anunțat transferul lui Andreas Dumitrescu (22 de ani), fotbalistul transferat de la Sepsi pentru aproximativ un milion de euro.
OFICIAL | Andreas Dumitrescu a fost prezentat la Slavia Praga: "Un mare pas înainte"
Aflat de la începutul anului 2020 la Sepsi, Andreas Dumitrescu a fost un jucător de bază al covăsnenilor și a pus umărul la toate rezultatele trupei de la Sf. Gheorghe din ultimii ani. Evoluțiile fundașului au intrat în atenția mai multor cluburi, însă cehii de la Slavia Praga au fost cei mai deciși pentru un transfer.
Dumitrescu a semnat un contract valabil până în vara anului 2027 cu Slavia Praga.
"Pentru mine, este foarte important transferul la Slavia, îl iau ca pe un mare pas înainte. Sunt foarte fericit să fiu aici. Când am auzit de interesul Slaviei, nu m-am gândit de două ori. Știu ce fel de club este, cum este atmosfera, ce fel de fani sunt, cât de grozavă este Praga ca oraș. Îmi îndeplinește tot ce mi-am dorit”, a declarat Andres Dumitrescu.
Totodată, directorul sportiv al celor de la Slavia Praga a vorbit și el despre alegerea lui Andreas Dumitrescu.
"Am căutat o alternativă pe partea stângă a apărării, acolo unde ne dorim să creștem competiția. Simțim că avem o lipsă de jucători pe partea stângă a terenului. Îl vedem pe Andres ca pe o promisiune interesantă, o investiție pentru viitor.
Îl urmărim de multă vreme. Este rapid, dinamic.. Credem că antrenorii noștri îl vor putea îmbunătăți și mai mult și vor putea profita la maximum de marele său potențial”, a spus directorul sportiv al Slavia, Jiří Bílek.
Etichete: sepsi , slavia praga , andreas dumitrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții