OFICIAL | Adrian Păun a plecat de la Hapoel Beer Sheva! A fost prezentat deja la noua echipă
articol scris de Digi Sport21.09.2023, 08:48
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
În urmă cu un an, CFR Cluj a anunțat oficial despărțirea de Adrian Păun (28 de ani), fotbalist care evolua din anul 2013 pentru prima echipă a "feroviarilor".
OFICIAL | Adrian Păun a plecat de la Hapoel Beer Sheva! A fost prezentat deja la noua echipă
În luna septembrie a anului 2022, Adrian Păun ajungea la Hapoel Beer Sheva, iar peste două luni era cumpărat definitiv de israelieni pentru o sumă totală de 500.000 de euro. În cele din urmă, fotbalistul român a fost cedat la gruparea Ihud Bnei Sakhnin, sub formă de împrumut pentru un an, fără opțiune de cumpărare.
Păun a fost prezentat deja la noua echipă, care ocupă locul 6 în prima ligă din Israel. Fostul fotbalist al CFR-ului va continua să aibă un salariu în valoare de 220.000 de euro pe an, iar această sumă va fi suportată de ambele formații.
- 31 de meciuri și 4 goluri reprezintă cifrele lui Păun în tricoul celor de la Hapoel Beer Sheva
Adrian Păun s-a despărțit cu greu de CFR: "Nu mi-a fost deloc ușor"
După mai multe zile de la transfer, Păun a postat un mesaj pe rețelele sociale prin care a ținut să spună cât de greu i-a fost să ia decizia de a pleca de la Cluj. Fotbalistul le-a mulțumit tuturor celor cu care a interacționat pe parcursul celor 14 ani petrecuți în Gruia.
"Mi-au trebuit câteva zile să realizez cu adevărat că m-am despărțit de echipa care m-a format ca fotbalist și ca om. Nu mi-a fost deloc ușor să iau acestă decizie radicală pentru mine și pentru familia mea.
Vreau să le mulțumesc foștilor mei colegi atât din perioada junioratului, cât și din perioada petrecuta la echipa mare, părinților, foștilor mei colegi de la juniori, prietenilor mei minunați, antrenorilor care și-au pus amprenta asupra carierei mele, profesorilor care au avut un rol important în educația mea, oamenilor din Cluj pentru care am tot respectul și admirația încă din prima zi în care am ajuns in acest oraș minunat.
Tuturor persoanelor care au fost de-a lungul anilor în familia CFR alături de care am trăit momente memorabile pe care nu le voi uita niciodată și nu în ultimul rând vreau să mulțumesc familiei mele care mi-a fost alături și m-a susținut necondiționat in tot acest timp.
Îmi cer scuze dacă am omis pe cineva! Drumul nostru se desparte aici, deocamdată! Voi rămâne fanul vostru în continuare și voi fi cu ochii pe fiecare meci și rezultat. Să ne revedem cu bine, ACASĂ! Haide, dragă CFR! 14 ani minunați" scria Adrian Păun, pe contul său de Instagram, în urmă cu un an.
Etichete: israel , hapoel beer sheva , adrian paun , ihud bnei sakhnin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții