Ofertă ”de pe altă planetă”: 20.000.000 € la semnătură și 30 de milioane pe an
articol scris de Digi Sport20.05.2024, 23:19
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Două cluburi din Arabia Saudită, Al-Hilal și Al-Ahli, luptă pentru semnătura unuia dintre cei mai promițători atacanți din Europa.
Ofertă ”faraonică” din Arabia Saudită pentru Benjamin Sesko
Benjamin Sesko (20 de ani), jucătorul celor de la RB Leipzig, este pe radarul granzilor ”Bătrânului Continent”, însă formații precum Arsenal, Manchester United, Barcelona, Liverpool și AC Milan au concurență puternică din Golf.
- 40 de milioane de euro este cota de piață a lui Sesko, potrivit Transfermarkt.
- 18 goluri și două assist-uri în 42 de meciuri a adunat Benjamin Sesko în acest sezon la RB Leipzig.
Supranumit ”noul Erling Haaland”, internaționalul sloven este ademenit în Arabia Saudită cu o propunere colosală: atât Al-Hilal, cât și Al-Ahli, sunt dispuse să-i plătească un bonus la semnătură în valoare de 20 de milioane de euro și să-i ofere un salariu anual de 30 de milioane, notează nogomania.com.
În urmă cu câteva săptămâni, cei de la Mundo Deportivo anunțau că Sesko are o clauză de reziliere a contractului cu Leipzig de 50 de milioane de euro, însă clubul din Bundesliga încearcă să-l convingă să semneze o nouă înțelegere, mai bună din punct de vedere financiar pentru jucător, care ar modifica radical și clauza.
Conform sursei menționate anterior, Sesko ar înclina să accepte o ofertă de la una dintre formațiile de top din Premier League, însă propunerea din Golf l-a pus serios pe gânduri.
Crescut de Krsko și Domzale, Benjamin Sesko a fost cumpărat de RB Salzburg în 2019 în schimbul a 2,5 milioane de euro și, după ce l-a împrumutat la Liefering, l-a cedat definitiv la RB Leipzig, în 2023, pentru 24 de milioane de euro.
La 20 de ani, atacantul a adunat deja 11 goluri în 27 de selecții la naționala Sloveniei. Una dintre reușite a venit chiar în poarta României, într-un amical disputat în noiembrie 2022, scor 1-2.
Etichete: arabia saudita , al hilal , al-ahli , benjamin sesko , transfer sesko
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții