O nouă ofertă pentru Ianis Hagi: 4.000.000€
articol scris de Digi Sport25.08.2023, 16:47
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Aventura lui Ianis Hagi (24 de ani) la Rangers este aproape de încheiere, însă internaționalul român nu duce lipsă de oferte.
Încă o ofertă pentru Ianis Hagi
Scos de pe lista UEFA și dezamăgit de decizia antrenorului Michael Beale, Ianis Hagi este gata să plece din Scoția după 3 ani.
După ce Trabzonspor a făcut o propunere de transfer pentru mijlocaș, iar varianta Celta Vigo a revenit în actualitate, în urma transferului lui Gabri Veiga de la gruparea spaniolă în Arabia Saudită, la Al-Ahli, pe numele românului a mai apărut o ofertă.
- 4 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, conform Transfermarkt.
Maccabi Tel Aviv ar urma să plătească o sumă estimată la 4 milioane de euro în schimbul șeptarului de pe Ibrox.
Prețul cerut de Rangers ar fi de aproximativ 5,5 milioane de euro, însă este posibil ca fosta campioană a Scoției să-și mai reducă pretențiile financiare, având în vedere situația în care se află Ianis.
Ianis Hagi și-a cerut iubita în căsătorie vara aceasta, în centrul Parisului
Galerie Foto
În iunie, Hagi a cerut-o în căsătorie pe Elena Tănase, o tânără de origine aromână, alături de care are o relație de mai mulți ani.
Fotbalistul a ales ca locație centrul Parisului, iar ulterior a postat imagini cu momentul în care viitoarea lui soție i-a spus "Da".
Etichete: ianis hagi , maccabi tel aviv , transfer ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții